Wayne Rooney se retrage din naționala Angliei
Wayne Rooney, cel mai bun marcator din istoria naționalei Angliei, și-a anunțat miercuri retragerea din fotbalul internațional, a anunțat miercuri Federația engleză (FA) prin intermediul unui comunicat.
Atacantul lui Everton l-a informat anterior în legătură cu decizia sa pe selecționerul englez Gareth Southgate, care se pregătea să-l convoace pentru meciurile cu Slovenia și Lituania, din preliminariile Cupei Mondiale 2018.
„Este o decizie cu adevărat dificilă, pe care am luat-o după ce am discutat cu familia mea, cu antrenorul lui Everton și cu apropiații mei. Să joc pentru Anglia a fost mereu ceva special pentru mine. De câte ori am fost selecționat, ca jucător sau căpitan, a fost un adevărat privilegiu și le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat. Însă cred că a sosit momentul să mă opresc”, a precizat Rooney, citat în comunicatul FA.
În vârstă de 31 ani, Wayne Rooney a marcat 53 de goluri în 119 meciuri disputate pentru naționala Albionului, cu care a luat parte la trei turnee finale ale Cupei Mondiale (2006, 2010 și 2014), precum și la trei ediții ale Campionatului European (EURO 2004, 2012 și 2016).
Desemnat de patru ori în cursul carierei sale „Fotbalistul anului” în Anglia (2008, 2009, 2014, 2015.), Wayne Rooney a devenit luni al doilea fotbalist din istorie care înscrie 200 de goluri în Premier League, cu ocazia meciului pe care Everton l-a terminat la egalitate în deplasare cu Manchester City (1-1).