Cioloş pune tunurile pe Dragnea
Dacian Cioloş are o replică acidă pentru declaraţiile lui Liviu Dragnea, care a spus că lumea s-a grăbit să critice proiectul de schimbare a legilor justiţiei, atâta vreme discuţiile sunt la nivel de intenţie.
„Domnul Dragnea ne ceartă că ne-am grăbit să criticăm propunerile de modificare ale legilor justiției. Da, numai dumnealui a fost cel cumpătat… noi, toți ceilalți, în frunte cu președintele țării, cu procurorul general, cu judecătorii, ne-am agitat copilărește, fără să înțelegem ordinea lucrurilor. Au fost enunțate câteva principii, spune dumnealui, nimic grav în asta, de ce atâta agitație, nu-i așa?!
Păi nu dumneavoastră, domnule Dragnea, i-ați cerut ministrului Toader să vină mai repede cu pachetul pe Justiție? Nu dumneavoastră spuneați în iarnă că nu știți nimic despre Ordonanța 13? Nu este acesta guvernul care implementează la literă programul PSD?
Eu zic așa, domnule Dragnea: ori spuneți răspicat că domnul Toader a lansat o enormitate, care nu este susținută de PSD – și atunci trebuie să demisioneze, ori recunoașteți public că nu mai controlați Guvernul și atunci colegii dumneavoastră de partid vor ști mai bine ce să facă. Dacă domnul Toader are legitimitate pentru că este susținut politic, cine îl susține trebuie să-și asume ceea ce dumnealui prezintă public de la pupitrul de ministru.
Dacă vi se întâmplă să mai uitați, dumneavoastră vorbiți în calitate de lider al Coaliției de guvernare, iar domnul Toader în calitate de ministru al Guvernului României. Repet: al Guvernului României – o țară europeană, care respectă separarea puterilor în stat și independența justiției. Un stat de drept.
Dacă în iarnă nu s-ar fi „agitat” și n-ar fi ieșit în stradă sute de mii de oameni, justiția, lupta împotriva corupției ar fi fost schilodite. Acum, când încercați din nou să vulnerabilizați statul de drept, să puneți justiția sub control politic, nu vă așteptați, bănuiesc, ca oamenii să stea liniștiti, la locurile lor – ca să parafrazez un citat celebru și de tristă amintire – și să vă primească propunerile cu aplauze?!”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a comentat, joi, reacţiile generate de modificările la legile justiţiei anunţate de către ministrul Tudorel Toader, apreciind că ”s-au grăbit toţi, inclusiv preşedintele” şi spunând că reacţia instantanee la nişte propuneri enunţate i se pare o abordare ori pur personală, ori superficial.