Patronatul IMM-urilor avertizează dur
IMM-urile spun că introducerea unui cont separat pentru TVA, obligatoriu pentru orice firmă de la 1 ianuarie 2018, va duce la blocarea economiei, nu la încasări mai mari la buget.
Patronatul companiilor mici şi mijlocii susţine că ANAF nu are capacitate tehnică pentru a verifica sumele depuse în termenul stabilit, astfel încât companiile corecte îşi vor vedea o cincime din bani blocaţi în bancă.
În timp ce antreprenorii corecţi vor fi supuşi unei birocraţii mai mari, cei care făceau evaziune fiscală până acum, vor face la fel în continuare, mai spune patronatul.
Guvernul nu are bani în acest moment pentru proiectele declarate câștigătoare în programul Start-Up Nation, pentru că nu a existat o rectificare bugetară în luna august, a declarat, luni, Florin Jianu, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), într-o conferință de presă.
Potrivit oficialului CNIPMMR, dacă această rectificare, care de obicei se făcea în august, nu a avut loc, înseamnă că nu există în acest moment bani pentru plata proiectelor.