Premierul Tudose, despre Pilonul II de pensii
Premierul Mihai Tudose a declarat marți că, în cazul în care se va ajunge ca Pilonul II de pensii să devină opțional, populația nu va fi consultată în legătură cu această variantă, dar va avea posibilitatea să opteze.
„Dacă se ajunge în acea situație nu va fi o consultare a populației, ci va fi prezentată situația și populația optează”, a spus Mihai Tudose, întrebat la finalul BPN al PSD cum va consulta Guvernul populația în cazul în care Pilonul II de pensii va deveni opțional, relatează Agerpres.
Săptămâna trecută, premierul Mihai Tudose a anunțat că Pilonul II nu va fi desființat, dar că este posibil să devină opțional, românilor urmând să le fie prezentată o analiză comparativă pentru a lua decizia cea mai bună în ceea ce privește pensia lor. El a precizat, însă, că nu a fost luată o decizie în acest sens, având în vedere că în prezent se desfășoară o analiză.
„La ceea ce lucrează Ministerul de Finanțe acum, împreună cu Casa de Pensii, cu cei de la ASF, este o analiză pe Pilonul I și pe Pilonul II, să vedem unde și cum stau banii românilor cel mai bine. Ca să vă spun în premieră, cred că soluția este să anunțăm populația, în funcție de nivelul de salarizare, unde e mai bine să își pună banii: la Pilonul I, la Pilonul II, toți la Pilonul I sau să rămână ca acum. Dar devine opțional. Opțional doar dacă vrei de la Pilonul II la Pilonul I, pentru că invers nu se poate. Nu desființează nimeni Pilonul II, nu îl naționalizează nimeni, nu îi face nimic rău. Nu îl chinuie, nu îl schingiuim. Dar va fi opțional”, preciza atunci Tudose.