Descinderi la prostituatele de lux

Un număr de 16 percheziţii au loc, joi dimineaţă, la Timişoara, pentru destructurarea unei reţele de prostituţie de lux, iar printre adresele la care poliţiştii de la Crimă Organizată au descins se numără şi două mari hoteluri din oraş.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc la membrii unei reţele care se ocupa cu prostituţia de lux şi care funcţiona de peste un an, fiind monitorizată cu ajutorul SRI, informează Mediafax.

Conform surselor judiciare citate, clienţii erau în general oameni de afaceri, iar mai întâi aceştia apelau la una dintre femeile din grupare care se ocupa de coordonare şi căreia îi transmitea cum trebuie să arate fata pe care şi-o doresc. Apoi, la scurtă vreme, era anunţat locul de întâlnire cu fata dorită, precum şi tariful.

De obicei, spun sursele citate, întâlnirile aveau loc în hoteluri din Timişoara, iar preţurile porneau de la o sută de euro şi ajungeau chiar şi la 500 de euro. Cea mai mare sumă de bani ajungea la fată, fiind vorba de „servicii de lux”, însă aceasta plătea comision grupării între zece şi 30 la sută din profit.

În acest fel, gruparea ajungea să adune şi 80.000 de euro pe lună.

Procurorii de la DIICOT şi poliţiştii de la Crima Organizată au descins, joi dimineaţă, şi la două hoteluri din Timişoara, iar la finalul percheziţiilor cel puţin 16 persoane vor dnduse la audieri la sediul DIICOT, fiind cercetate pentru constituire de grup infracţional organizat, proxenetism şi prostituţie.

În zilele următoare vor fi audiaţi şi mai mulţi oameni de afaceri din Timişoara, care erau clienţi ai acestei grupări.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.