Atac cu acid la Londra. Opt răniți!

Cel puțin opt persoane au fost rănite sâmbătă într-un atac cu acid în estul Londrei, au anunțat serviciile medicale de urgență și poliția care a arestat un suspect și a îndepărtat pista teroristă, transmite AFP.

Cel puţin opt persoane au fost rănite, sâmbătă seară, în urma unor atacuri cu acid, comise în faţa unui centru comercial din Londra, informează publicaţia The Telegraph.

Un individ suspectat de implicare în atacurile cu acid comise în Londra a fost reţinut, anunţă Poliţia metropolitană, care precizează că incidentul nu este considerat de tip terorist, relatează cotidianul The Guardian.

Forțele de ordine au fost chemate în jurul orelor 20.00 (19.00 GMT) la Stratford Centre, un centru comercial din apropierea Stadionului Olimpic din Londra, după ce le-a fost semnalat că un grup de tineri răspândesc o „substanță nocivă”.

Pe Twitter, urgențele medicale de la London Ambulance Service au scris că acordă îngrijiri „la cel puțin cinci pacienți”.

La rândul său, poliția a anunțat că a arestat un bărbat.

Numărul atacurilor cu acid a crescut semnificativ în ultimele luni. Anul trecut, la Londra au fost înregistrate 431 de astfel de cazuri, reamintește AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.