Barcelona nu exclude plecarea din La Liga

Josep Maria Bartomeu, preşedintele celor de la FC Barcelonei, a anunţat că membrii din conducerea clubului se gândesc în ce campionat va evolua echipa, în cazul câştigării independenţei Cataloniei.

Duminică, în ziua referendumului, Barcelona a dorit ca meciul cu Las Palmas să fie amânat, dar Liga Profesionistă a refuzat. Partida s-a jucat cu porţile închise, în semn de protest din partea clubului catalan.

„Clubul nostru susţine independenţa Cataloniei. Ieri am vrut să jucăm cu porţile închise, pentru ca lumea să înţeleagă indignarea noastră. Membrii cotizanţi au dorit ca partida să nu se dispute. A fost cea mai dificilă decizie din cariera mea de preşedinte. Liga Profesionistă a refuzat să amâne partida. M-am consultat cu jucătorii în vestiar, dar decizia finală mi-a aparţinut! În numele clubului, doresc să transmit solidaritatea Barcelonei faţă de toate persoanele care apără democraţia. În cazul în care Catalonia îşi va câştiga independenţa, vom analiza situaţia, după care ne vom alege un alt campionat în care să evoluăm. Barcelona este mai mult decât un club, iar acest lucru nu se va schimba niciodată!”, a spus Josep Maria Bartomeu.

„FC Barcelona se alătură grevei care va avea loc la nivelul întregii ţări pentru democraţie şi, prin urmare, clubul va fi închis mâine. Niciuna dintre echipele profesioniste sau de tineret ale Barcelonei nu se vor antrena mâine la Ciutat Esportiva”, a anunţat FC Barcelona pe contul oficial de Twitter.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.