Liberalii nu cred în diversiunea „Tăriceanu premier”

Liderul deputaţilor liberali, deputatul George Scutaru, susţine că “nominalizarea lui Călin Popescu Tăriceanu ca premier este un joc făcut pentru a atrage electoratul de dreapta”, potrivit Agerpres.

Călin Popescu Tăriceanu s-a lăsat folosit în modul cel mai josnic, chiar dacă el, în primul rând, ştie că nu va ajunge prim-ministru, el face toate aceste lucruri, se transformă într-un PSD-ist cu papion, doar ca să-şi menţină postul de preşedinte al Senatului”, a declarat joi seara, într-o conferinţă de presă, deputatul liberal George Scutaru.
Potrivit acestuia, “partidul de strânsură al lui Tăriceanu va primi, în cel mai bun caz, două ministere şi acelea neimportante”, informează Romaniatv.net.
”Tăriceanu face acest joc pentru a-şi menţine funcţia şi privilegiile pe care le are postul de preşedinte al Senatului, îşi bate joc de cei care l-au votat, crezând că înt-adevăr apără ideile de dreapta. El vinde speranţele celor care l-au votat doar pentru propria sa funcţie şi pentru camarila celor câtorva persoane din jurul său, dar şi pentru a fi la adăpostul majorităţii parlamentare pentru a nu i se ridica imunitatea parlamentară într-un dosar pe care îl instrumentează procurorii anti-corupţie”, a afirmat Scutaru.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.