Parlamentul catalan va vota luni desprinderea de Spania
Parlamentul din Catalonia ar putea vota desprinderea de Spania lunea viitoare, când legislativul regional va dezbate problema independenței, iar partidele separatiste vor să se voteze. Liderul catalan, Carles Puigdemont, s-a declarat miercuri seară în favoarea medierii în criza care a inflamat relațiile dintre provincia sa și guvernul de la Madrid. El a spus că au fost primite deja mai multe oferte internaționale.
În discursul de miercuri seară, Carles Puigdemont nu s-a referit direct la declararea independenței la ședința de lunea viitoare a Parlamentului catalan, dar a spus că în următoarele zile instituțiile din Catalonia trebuie să transpună în fapte rezultatul referendumului. Spania consideră ilegală consultarea populară.
„Voi repeta cât de mult va fi necesar: dialogul şi acordul sunt o parte importantă a culturii politice a poporului nostru. Totuşi, statul nu a răspuns pozitiv la aceste oferte”, a declarat liderul separatist catalan, Carles Puigdemont.
Părerile sunt împărțite în rândul catalanilor după discursul lui Puigdemont.
În cazul în care catalanii își declară luni independența, guvernul de la Madrid va suspenda imediat autonomia provinciei, spun experții.
Situația din Catalonia a fost dezbătută miercuri în plenul Parlamentului European. Euroaleșii atrag atenția că separarea de Spania înseamnă automat ieșirea din Ununea Europeană, din spațiul Schengen și din zona euro.