Halep, prima reacție după ce a câștigat locul 1 WTA

Simona Halep va urca începând de luni, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open.

Simona Halep și-a asigurat după victoria cu Jelena Ostapenko, numărul 8 WTA, scor 6-2, 6-4, prima poziție în clasamentul mondial, dar și locul 1 în ierarhia WTA Race, cea care stabilește jucătoarele calificate la Turneul Campioanelor.

„Am multe lucruri de spus, dar cuvintele nu pot descrie ce simt acum. Vă mulţumesc pentru sprijinul din această săptămână. Mulţumesc China, am făcut meciuri foarte bune aici, am reuşit să o înving pe Maria Sharapova.

E foarte emoţionant, e minunant că am putut face asta. Mulţumesc familiei mele şi celor din echipa mea, inclusiv lui Darren, care nu e aici. E ziua mea specială”, a declarat prima jucătoare din România care ajunge pe locul 1 WTA.

Turneul Campioanelor se va desfășura între 22 și 29 octombrie și va debuta inițial cu faza grupelor, unde Simona va întâlni 3 dintre adversarele menționate mai sus. Primele două clasate se vor califica în semifinale.

Pentru Simona, aceasta va fi cea de-a patra participare la Turneul Campioanelor și prima participare la o competiție din postura de lider mondial. Românca a trecut de faza grupelor doar la prima participare, în 2014, când a fost învinsă în finală de Serena Williams.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.