Merkel, în căutarea unei coaliții de guvernare

La două săptămâni după victoria în alegeri, Angela Merkel a început duminică negocierile dificile în vederea formării unui guvern, urmând să se confrunte cu un atac din partea aripii drepte a propriei sale familii politice.

Cancelarul s-a întâlnit în cursul dimineții la Berlin cu principalii lideri ai partidului său creștin-democrat (CDU), printre care ministrul de finanțe Wolfgang Schaeuble, după care, pe parcursul zilei, va lărgi cercul de discuții la aliații său bavarezi CSU, conduși de Horst Seehofer.

Obiectivul este de a pune capăt disensiunilor între cele două mișcări-surori, în special asupra politicii migratorii generoase a Angelei Merkel, și de a găsi un acord privind un program comun pentru următorii patru ani, potrivit Agerpres.

Sarcina se anunță complicată și este puțin probabil să se obțină un acord duminică.

CSU, aripa bavareză a CDU, care reprezintă partea cea mai conservatoare a acestei familii politice, sprijinită de aripa dreaptă a CDU, consideră că Merkel și politica sa de centru sunt la originea rezultatului dezamăgitor de la alegeri: o victorie, însă cu cel mai slab scor de după 1949 (32,9%).

Fragilizată încă de la începutul acestui al patrulea mandat, Angela Merkel se vede nevoită să încerce să formeze o coaliție majoritară în parlament cu liberalii și ecologiștii, două formațiuni pe care aproape totul le separă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.