Ambasadorul Franței, despre George Enescu
Ambasadorul Republicii Franceze la București, Michele Ramis, consideră că marele compozitor român George Enescu reprezintă o punte de legătură între România și Franța.
„Enescu este, într-adevăr, o punte de legătură între România și Franța. Deși nu e, fără îndoială, singurul. Geniul său muzical și marea varietate a creației sale situate între romantism și modernitate s-a hrănit considerabil din această influență franceză. Fiindcă a studiat muzica în Franța, el a excelat pe scena muzicală franceză în aceeași măsură în care a fost influențat de cultura franceză. Este unul dintre simbolurile acestei interacțiuni culturale”, a afirmat duminică Michele Ramis, la Centrul Internațional de Conferințe „Casino” Sinaia, informează Agerpres.
Diplomatul francez, care și-a prezentat discursul într-o frumoasă limbă română, a participat, alături de alte personalități din țară și străinătate, la lansarea volumului al doilea al ediției bilingve, în română și engleză, a albumului „George Enescu. Muzicianul de geniu în imagini”.
Subliniind că „o istorie îndelungată leagă Franța de România”, Michele Ramis a amintit prezența unor muzicieni și critici francezi la ediția 2017 a Festivalului Internațional „George Enescu”, eveniment care „continuă dialogul cultural franco-român”, în perspectiva Sezonului Cultural Franța-România 2018-2019.
„Ne vom întâlni cu opera lui Enescu în cadrul Sezonului Franța-România, un prilej excepțional de a continua acest dialog istoric și de a-l înscrie în contemporaneitate. Vom continua și dezvolta acest sezon cultural anul viitor cu un proiect de formare a unor tineri muzicieni români”, a încheiat Michele Ramis.
Albumul, editat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu”, oferă o biografie în imagini, unele inedite, a strălucitului muzician, oprindu-se asupra ultimelor două etape din viața compozitorului, a omului Enescu maturitatea (1920 — 1946) și senectutea (1946 — 1955). Selecția, introducerea și legendele fotografiilor au fost realizate de muzicologul Viorel Cosma.