Dragnea a votat moțiunea pe Sănătatea!
Liviu Dragnea, preşedintele PSD a spus, miercuri, că a votat din greșeală pentru susținerea moțiunii „PSD dăunează grav sănătăţii”.
” Vreau să vă spun ceva şi recunosc. După pledoaria dlui Bichineț, nu am fost atent şi am votat pentru. Îmi cer scuze”, a declarat deputatul Liviu Dragnea, preşedintele Camerei, în faţa jurnaliştilor.
Alături de Liviu Dragnea, au mai votat „pentru” alţi doi deputaţi PSD, Ovidiu-Ioan Sitterli şi Lucian Şova.
Moţiunea intitulată „PSD dăunează grav sănătăţii” a fost respinsă de Camera Deputaţilor. S-au înregistrat 94 de voturi favorabile şi 149 ” împotrivă”.
Semnatarii îi cereau premierului Mihai Tudose demiterea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, fiind invocate criza vaccinurilor, nefinalizarea construcţiei unor spitale sau „farsa salariilor ca afară”, şi spun că mandatul lui Bodog a fost caracterizat de ezitări, de amânări şi de o lipsă totală de decizie.
Prezent la dezbaterea moţiunii simple, marţi, în Camera Deputaţilor, ministrul Florian Bodog a susţinut că sistemul de sănătate românesc ar fi fost departe dacă fiecare dintre cei care au deţinut acest portofoliu, indiferent de culoarea politică, ar fi făcut un pas către interesul pacienţilor.