Kovesi, despre declarațiile „inculpaților” Ponta și Dragnea

Laura Codruta Kovesi a declarat, intr-un interviu pentru Inițiativa România & VICE, cand a fost intrebata despre declaratia lui Victor Ponta, care a spus ca Liviu Dragnea „se ruga de Kovesi si Coldea sa il ajute cu dosarul penal”, că „Nu comentez ce zic inculpatii”. Kovesi a invocat „obligatia de rezerva” ca magistrat si a adaugat ca „de un an jumatate, aproape doi ani, e o moda ca diversi inculpati sa invoce tot felul de situatii presupuse, inventate, care nu sunt adevarate sau care nu corespund realitatii”.

„Cat priveste inculpatul de care se face vorbire (Liviu Dragnea – n.red.), sa nu uitam ca a fost trimis in judecata in 2013, dupa ce am preluat mandatul la DNA, a fost condamnat intr-un dosar, a fost din nou trimis in judecata intr-un alt dosar, deci nu cred ca poate spune cineva ca a fost favorizat intr-un fel sau altul, cel putin nu atat timp cat eu am detinut functia”, a mai declarat Kovesi.

„Eu am obligatie de rezerva ca magistrat si nu pot intra in dialog public cu inculpatii, urmaritii, martorii, acesta e motivul pentru care nu comentam aceste declaratii”, a mai spus Kovesi in interviul din cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania (www.onceinromania.ro), realizat de Inițiativa România, în parteneriat cu VICE, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate și Ambasada Canadei.

„Motivul 2 e ca, poate si ca o chestiune de tactica, au fost intrebari insistente sa comentez declaratii, si in ianuarie am avut o declaratie publica in care am spus ca e prima si ultima oara cind comentez ce spun anumiti inclulpati. Daca ar trebui sa ies zilnic ar trebui sa stau la tv 8-9 ore sa comentez numai aceste lucruri”, a mai spus Kovesi.

Fostul premieru Victor Ponta a scris miercuri pe Facebook că a fost martor la o scenă în care Liviu Dragnea cerea ajutor de la şefa DNA Laura Codruţa Kovesi şi de la Florian Coldea pentru dosarul său.

„Pe un singur coleg din PSD l-am văzut cu ochii mei si l-am auzit cu urechile mele când se ruga de Kovesi şi Coldea să îl ajute cu dosarul penal – Liviu Dragnea!!! Şi în timp ce se lupta pentru el însuşi sigur nu pomenea absolut nimic despre abuzurile contra altor colegi – niciodată! Ca aşa e Liviu – doar el contează! Nu vreau să vorbesc despre aceste lucruri pentru ca îmi pare rău de toti cei care ne-au votat şi au alte aşteptări de la noi – şi nu vreau să mă bag înapoi în „Mocirlă” cu Dragnea !”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Liviu Dragnea a reacţionat joi dimineaţă, susţinând că nu a avut nicio întâlnire cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, nici înainte şi nici după trimiterea în judecată, şi i-a transmis lui Victor Ponta, cel care a susţinut contrariul, să meargă în comisia SRI dacă are date legate despre intervenţii la Florian Coldea.

„Am fost trimis în judecată de doamna Kovesi, nu m-am întâlnit cu acea doamnă nici înainte şi nici ulterior, deci nu puteam să mă rog de cineva neîntâlnindu-mă. Iar dacă despre domnul Coldea ştie că ar fi putut influenţa astfel de dosare, ar trebui să meargă la Comisia SRI să spună acest lucruri, nu pe Facebook”, a spus Liviu Dragnea.

Ulterior, Ponta a susţinut că liderul PSD Liviu Dragnea s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea la tenis, la cafea şi, de Crăciun, în 2013, la „pârlitul porcului”, el afirmând că acesta a discutat cu cei doi despre dosarul „Referendumul”. Ponta a susţinut că poate să îi „aducă” lui Dragnea fotografii de la întâlnirile acestuia cu Kovesi şi Coldea.

„Cred că (Dragnea, n.r.) are nişte pierderi de memorie. Zice că nu s-a întâlnit cu Kovesi. Îi aduc eu poze de la întâlniri, de la vreo 20 de întâlniri. Au fost mai multe întâlniri, şi la K2 (sediu al SRI, n.r.), şi la T14 (sediu al SRI, n.r.). Diverse evenimente”, a spus Ponta, la Realitatea Tv.

În replică, a declarat la România TV că prima întâlnire directă cu Kovesi a avut loc în momentul în care DNA l-a trimis în judecată în dosarul „Referendumul”.

În schimb, Dragnea a recunoscut că a participat la mai multe acțiuni publice la care a fost prezentă și șefa DNA.

„Eu nu am negat că am fost la întâlniri unde au fost și acești oameni. Au fost întâlniri la care eram 70-80, câteodată 100, câteodată 50, întâlniri oficiale, la care erau invitați oameni cu funcții în statul român, de la toate partidele, membri ai Guvernului. Care e problema? Eu cu această doamnă nu am avut nicio întâlnire până la trimiterea mea în judecată”, a afirmat Dragnea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.