Doi ani de la uriașa tragedie de la Colectiv
Pe 30 octombrie 2017 se împlinesc doi ani de la cea mai mare tragedie din istoria recentă a României, zeci de tineri pierzându-şi viaţa şi sute rămânând mutilaţi fizic şi sufleteşte în urma incendiului de la Clubul Colectiv.
În urma incendiului din 30 octombrie 2015, la clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de persoane, acestora adăugându-li-se pe 27 iulie 2017 Răzvan, un tânăr rănit în incendiu şi care şi-a pus capăt zilelor neputând suporta durerea pierderea iubitei sale, în fatidica seară de 30 octombrie.
În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane. A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane.
În memoria victimelor, la Arenele Romane, luni, de la ora 18:00, va avea loc un concert susţinut de formaţiile Subcarpaţi, Coma, Luna Amară şi alţii.
LISTA COMPLETĂ A CELOR 64 DE VICTIME DECEDATE ÎN URMA INCENDIULUI DIN CLUB COLECTIV DIN 30 OCTOMBRIE 2015:
1. Mihai Alexandru, 34 de ani, arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity
2. Vlad Țelea, 37 de ani arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity
3. Cătălina Ioniță, 34 de ani, arhitect, cofondator al UrbanEye Film Festival din București, prietena lui Mihai Alexandru
4. Laurențiu Vârlan, 30 de ani, chitarist în trupa Up to Eleven
5. Adrian Rugină, 38 de ani, producător muzical și toboșar la trupa Bucium, a murit salvând alte vieți, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României
6. Marius Ștefan Rușitoru, 27 de ani, editor de imagine la TVR
7. Monica Tănăsoiu, 35 de ani, manager la o agenție de publicitate din București
8. Claudiu Petre, 35 de ani, Sysadmin la Apa Nova și fotograf, a murit după ce a salvat două persoane, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României
9. Maria Ion, 38 de ani, femeie de serviciu în clubul Colectiv. Văduva a lăsat în urmă 5 copii
10. Ștefan Hamed-Andrei, 15 ani, elev olimpic al Colegiului Național de Informatică Tudor Vianu din Capitală, a murit intoxicat în incendiul din Clubul Colectiv
11. Alexandru Cătălin Simion, 40 de ani, chitarist care a făcut parte din formaţiile: Erase, Phobia, Hatemode, Deliquents
12. Anda Ioana Epure, 31 de ani, București
13. Petre Andrei Bucă, 29 de ani, arhitect din Brăila
14. Mihaela Vieru, 31 de ani, din Onești, inginer medical la o firmă de aparatură medicală din București, prietena toboșarului Constantin Ignat, decedat și el în incendiu
15. Maria Vulcu, 30 de ani, arhitect din Deva lucra în Capitală
16. Valentina Florea, 27 de ani, din Galați, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din București, lucra la o firmă de publicitate și marketing din Capitală
17. Carmen Irina (Karina) Oprița, 24 de ani, din Câmpina, a absolvit Facultatea de Informatică, era în primul an la masterat și lucra ca specialist IT la Telekom, în București
18. Matei Gabriel, 42 de ani, din Prahova, a terminat Universitatea Politehnica din București
19. Radu Palada, 35 de ani, din Câmpina, lucra în domeniul web marketing
20. Nelu Tilie, 47 de ani, fost jurnalist în anii 1990 la Tineretul Liber
21. Diana Enache, 25 de ani, din Câmpulung Muscel, studentă la Cibernetică
22. Nicoleta Baldovin, 25 de ani, din comuna Dobrotești, județul Teleorman, absolvise două facultăți: Drept și Istorie și era angajată a Institutului Național al Patrimoniului
23. Ioan Tripa, 45 de ani, din Oradea, arhitect
24. Alexandru-Paul Georgescu, 23 de ani, bassist, student anul II Master
25. Constantin Ignat, 40 de ani, cercetător la Institutul Național de Cercetare pentru Sport și toboșar al trupei rock Monarchy Band
26. Valentin Fieraru, 25 de ani, barman în Clubul Colectiv
27. Simona Livia Stan, 27 de ani, din București, angajat la Oracle
1 noiembrie 2015
28. Liliana Gheorghe, 25 de ani, studentă la Litere
29. Mimi Voicu, 31 de ani, designer și costumier al trupei rock Goodbye to Gravity, angajată a companiei Oracle
30. Alexandra Matache, 26 de ani, din București, angajată a clubului Colectiv, absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București
2 noiembrie 2015
31. Costel Cârlicean, 44 de ani, inițial neidentificat, decedat la Spitalul de Arși
3 noiembrie 2015
32. Andreea Chiriac (Beavy), 28 de ani, angajată a companiei Oracle
7 noiembrie 2015
33. Ionuț Cosmin Popescu, 32 de ani, din Focșani
34. Daniel Ciobanu, 40 de ani, cameraman și chitarist al trupei Prea Târziu
35. Ionuț Maior, 27 de ani, din Onești, locuia în Capitală, basist în trupa de rock Bruma, a absolvit Politehnica, a murit la Spitalul Universitar
36. Tullia Ciotola, 20 de ani, italiancă studentă la Universitatea Orientale din Napoli, se afla la București în cadrul programului universitar Erasmus, a murit într-un spital din Rotterdam, după ce a fost transferată de la Spitalul SRI în Olanda
37. Florin Cristian Popescu. 35 de ani, bodyguard în clubul Colectiv, a murit la Rotterdam, în drum spre spital, după ce a fost transferat de la Spitalul SRI în Olanda
38. Adrian Popa, 29 de ani, angajat al companiei Oracle, a murit la Spitalul Floreasca
39. Alex Chelba, 33 de ani, fotograf
40. Andra Elena Toader, 30 de ani, din Bacău, fotograf, a murit la Spitalul Floreasca
41. Serian Mavi, 25 de ani, de origine tătară, absolventă a facultății de Limbi Străine, angajată la compania Oracle, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni
8 noiembrie 2015
42. Ayberk Manci, 20 de ani, cetățean turc, student la Facultatea de Studii Economice a Universității din Izmir, se afla în România prin Programul universitar Erasmus, a decedat la Spitalul Floreasca
43. Alexandra Rădulescu, 26 de ani, din Brașov, barman în Clubul Colectiv, a murit la Spitalul Floreasca
44. Matei Alexandru, 26 de ani, din București, a încetat din viață la Spitalul de Arși
45. Bogdan Enache, 41 de ani, toboșarul trupei Goodbye to Gravity, starea acestuia s-a agravat în timp ce era transferat de la Spitalul de Arși către o clinică din Zurich, Elveția şi a decedat.
9 noiembrie 2015
46. Teodora Maftei, 36 de ani, fotograf și jurnalistă Pro Tv, a murit la un spital din Israel
47. Liviu Zaharescu, 25 de ani, din Brașov, fotograf pentru publicația online Let’s Rock România, absolvent al Facultății de Marketing a Academiei de Studii Economice București, a murit la Spitalul de Arși
10 noiembrie 2015
48. Tudor Golu, 28 de ani, chitaristul trupei rock Axial Lead, a murit într-un spital din Birmingham
49. Elena Nițu, 18 ani, din București, elevă în clasa a XII-a D la Colegiul Economic A.D. Xenopol, din Capitală, a decedat într-un spital din Liverpool
11 noiembrie 2015
50. Vlăduț Roberto Andy, 19 ani, a murit în ziua când împlinea 19 ani într-un spital din Chelmsford
51. Alexandru Pascu, 33 de ani, basistul trupei Goodbye to Gravity, a murit pe un aeroport din Paris în timp ce era transportat la un spital din Franța
12 noiembrie 2015
52. Mădălina Strugaru, 29 de ani, prietena solistului Andrei Găluț, a decedat la Spitalul Floreasca
53. Alex Aliman, 28 de ani, a murit la Spitalul Floreasca
54. Claudiu Bogdan Istrate, 22 de ani, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni
13 noiembrie 2015
55. Loredana Dărescu, 29 de ani, din Brăila, a decedat la spitalul BG Clinic Ludwigshafen din Germania
16 noiembrie 2015
56. Ioana Victoria Geambașu, 18 ani, din Mizil, olimpică la matematică, a decedat la Spitalul Sfântul Ioan
19 noiembrie 2015
57. Ana Albu, 37 de ani, a murit la Spitalul de Arși după ce fusese mutată pe 18 noiembrie de la Spitalul Sfântul Ioan
20 noiembrie 2015
58. Andreea Ștefan, 28 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a murit într-un spital din Germania
21 noiembrie 2015
59. Alexandru Mihai Iancu, 25 de ani, din București, absolvent al Academiei de Studii Economice, a murit la Spitalul Sf. Ioan din Capitală
22 noiembrie 2015
60. Alexandru Hogea, 19 ani, din Sinaia, student al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității București, a murit la clinica AKH din Viena
13 decembrie 2015
61. Ioana Raluca Pănculescu, 36 de ani, psiholog, a murit într-o clinică din Germania unde a fost transferată de la Spitalul Bagdasar Arseni
15 decembrie 2015
62. Roxana Boghian, 26 de ani, a murit la Spitalul de Arși
21 decembrie 2015
63. Cristian Mitroi, 30 de ani, artist grafic, a murit într-un spital din Marea Britanie
14 martie 2016
64. Radu Sienerth, 22 de ani, student la Facultatea de Marketing a ASE București, a murit la Spitalul Floreasca din București.
65. Răzvan „Esticu”, 36 de ani.
A fost declanșată o anchetă în urma căreia cei trei patroni de la clubul Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au fost trimiși în judecată, la 28 aprilie 2016, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. În același dosar au fost trimiși în judecată Daniela Niță, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist). Au mai fost deferite justiției persoanele juridice SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
În rechizitoriul care a însoțit dosarul de trimitere în judecată a patronilor, procurorii arată că patronii clubului Colectiv „au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului”.
Daniela Niță, patroana firmei de artificii, a fost acuzată că, în calitate de administrator al SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice „fântână de scenă”, neînsoțite de fișe tehnice, care, în conformitate cu instrucțiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, dar netraduse, trebuie utilizate numai în spațiu deschis și amplasate în poziție verticală, pe un suport stabil și plat și, în aceste condiții, fără efectuarea vreunui minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice și fără un instructaj privind noul loc de muncă (incinta clubului Colectiv), se mai arăta în rechizitoriu.
Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost trimis în judecată, la 5 mai 2016, fiind acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, provocând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului București. Au mai fost deferite justiției alte trei persoane din cadrul Primăriei sectorului 4: Aurelia Iofciu, șef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminița Ganea, consilier superior, și Ramona Sandra Moțoc, referent superior, ambele în cadrul aceluiași serviciu.
La 27 iulie 2016, Marian Moise, unul dintre cei doi pirotehniști (alături de Viorel Zaharia) care au montat artificiile în clubul Colectiv, a fost pus sub control judiciar de procurorii Parchetului General, fiind acuzat că nu a luat toate măsurile de prevenire a unui incendiu, deși avea pregătire de specialitate și avizele necesare, dând dovadă de „gravă neglijență”. Acesta nu ar fi luat măsuri de limitare și de asigurare a perimetrului posibil incandescent și nici nu a asigurat prezența unor extinctoare în imediata apropiere, ceea ce ar fi putut duce la evitarea propagării incendiului.
O lună mai târziu, la 29 august 2016, Marian Leușteanu, unul dintre supraviețuitorii tragediei de la Colectiv, a fost audiat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și s-a constituit parte civilă în dosar.
Tribunalul București a respins, la 14 octombrie 2016, toate cererile și excepțiile invocate de fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, instanța dispunând începerea judecării pe fond în dosarul Colectiv. De asemenea, instanța a constat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA.
La 28 octombrie 2016, procurorii militari din DNA au dispus trimiterea în judecată, în dosarul Colectiv, a Antoninei Radu și a lui George Petrică Matei, la data faptelor ofițeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București — Ilfov. Ei sunt acuzați de DNA de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și uzurpare a funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
DNA a precizat că, în perioada septembrie 2014 — 30 octombrie 2015, cei doi ofițeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat că acel club din București (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcționat ca persoană juridică SC Music Hall SRL București, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL București) desfășura activități specifice fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.