Tăriceanu îi dă replica lui Iohannis
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la România TV că a reţinut declaratia lui Iohanis, însă consideră „ca nu noi suntem impotriva tuturor, ci el e impotriva a tot ceea ce face coaliţia PSD-ALDE, fie ca e vorba de legile justiţiei sau modificarea legislatiei fiscale”.
„Klaus Iohannis e nemultumit de rezultatul alegerilor din 2016 si incearca o formula politica care sa ocoleasca votul cetatenilor prin care sa-si impuna propriile solutii politice in vederea realegerii din 2019. Legile justitiei nu numai ca s-au bucurat de toata transparenta procesului de consultare, care a fost derulat cu incetinitorul de ministerul Justitiei.
Ma frapeaza declaratia lui Iohannis. Nu inteleg ce inseamna impotriva sistemului. Ce inseamna sistem intr-o democratie care respecta separatiei puterilor, legislativul e cel care adopta si voteaza si in privinta justitiei care e independenta, aplica legea”, punctează Tăriceanu.
„Salut dreptul fiecarui cetaten de a-si exprima punctul de vedere, insa nu pot sa imi reprim gandurile. Daca e sa ne amintim Codurile din justiţie au fost adoptate fara dezbatere prin asumarea raspunderii. N-am vazut atunci manifestatiii si declaratii de la Iohannis cu toate ca avea o pozitie politica si la vremea respectiva. Aduc aminte ca in timpul mandatului meu cand am adoptat legile justitiei dovedite partial bune si necesare au fost adoptate asumat, si n- am vazut vocile sonore de azi ca cea a presedintelui Înaltei Curţi sa protesteze atunci. Iohannis se refera la sistemul care l-a adus la putere cu care eu nu fac intelegeri. Observam ca in justitie au aparut abuzuri, care au cuprins largi segmente ale societatii. Am observat judecatori care au reclamat schimbari regasite in proiectele noastre. Chiar daca accept ca sistemul se refera la justitie ma indoiesc ca vedem acelasi lucruJ. Justitia e un element cu care, presedintii se folosesc si e un atribut de putere. Sa nu personalizam, ceea ce e important e sa mergem intr-o directie dezirabila la nivelul Romaniei. Realizarea si infaptuirea functionarii justitiei independente scoase de sub factorul politic. Propunerea mea se refera la prerogativa numirii sefilor parchetelor scotand presedintele indiferent de cine e de sub autoritatea presedintelui. Iohannis se impotriveste pentru ca intelege ca isi va vedea influenta diminuata pentru scopul lui realegerea din 2019”, a conchis Tăriceanu.