Simona Halep vrea să ajungă numărul unu mondial

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 WTA, a declarat că scopul său nu este să ajungă numărul 1 mondial „azi, mâine sau poimâine”, ci să câştige turnee, precizând că în 2015 are ca obiectiv calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore.

„O să fie un an foarte greu, am multe puncte de apărat, încerc să iau totul de la capăt, încerc să-mi pun un obiectiv să joc pentru ceva, motivaţia rămâne foarte sus. Trebuie să-mi pun un obiectiv şi am decis să fie tot participarea la turneul de la Singapore. Lupta începe de la începutul anului până în octombrie. A fost prima mea participare, mi-am dorit foarte mult să câştig câteva meciuri acolo. Am dat totul, m-am bucurat de fiecare meci şi am ajuns în finală. Obiectivul meu nu este să ajung numărul 1 mondial azi, mâine, poimâine, ci să câştig turnee, visul meu este să câştig un Grand Slam, nu se ştie dacă se va întâmpla. Depinde de multe lucruri, de norocul la tragerea la sorţi, trebuie să fii pozitiv două săptămâni, sunt foarte multe chestii, este multa muncă la un Grand Slam”, a declarat Halep la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV.

Simona Halep a afirmat că şi-a dorit foarte mult să câştige un meci contra surorilor Venus şi Serena Williams, ea reuşind acest lucru la Singapore când a învins numărul 1 mondial în grupe:”Şi pentru mine a fost un meci faimos, aşteptam cu nerăbdare să câştig contra lor. Îmi doream să bat una dintre surori. Am jucat relaxată şi am intrat cu încredere că pot să câştig. Am fost relaxată nu am avut emoţii, ea e numărul 1 mondial, mereu m-a bătut. Am intrat, am mers ghem cu ghem, ea nu mă prea mă ştia, cred că asta a făcut diferenţa. Cred că nu a fost ziua ei cea mai bună. A fost o bucurie foarte mare, o realizare, mi-am dorit foarte mult să o înving. M-am consumat foarte mult emoţional, am adormit greu seara. În al doilea meci a lovit foarte puternic, este o forţă, este foarte puternică. Când ea câştiga Grand Slam, eu doar mă jucam cu racheta. Finala am pierdut-o înainte să intru pe teren, eram foarte nervoasă, tremuram de emoţii, mi-am făcut nişte gânduri care nu erau pozitive, dar am şi obosit, în setul doi eram obosită. La final, eram fericită că totul s-a încheiat cu bine, că sunt cu un trofeu mai mic în mână”.

Halep a mai spus că nu s-a gândit nicio secundă să piardă meciul cu Ana Ivanovici pentru a o elimina pe Serena Williams.

„Mi-am dorit să câştig cu Ivanovici, mereu doresc să lupt pentru fiecare punct, nu m-am gândit o secundă să pierd ca să o elimin pe Serena, eu aşa am învăţată, aşa am fost educată şi nimeni nu o să mă schimbe. Pe teren mă schimb total, mă transform într-o persoană foarte hotărâtă, care ştie foarte bine ce are de făcut. În tenis este vorba de fracţiune de secundă atunci când ai mingea. Întotdeauna am responsabilitate totală când intru în teren”.

Sportiva din Constanţa a afirmat că niciodată nu stă singură înainte de meciuri şi a subliniat că are emoţii înainte de fiecare partidă: „Înainte de meci nu sunt niciodată singură, stau cu echipa. De fiecare dată am emoţii, fără ele nu cred că aş avea acest spirit de luptătoare. Încerc să zâmbesc, să glumesc cu cei din jurul meu. Ascult des muzică. Înainte de turneul de la Madrid ascultam «M-am îndrăgostit lulea», melodia lui Marcel Pavel. Dacă nu o ascultam, simţeam că nu îmi este bine”.

În 2014, Halep spune că lucrat foarte mult la serviciu, după ce a primit foarte multe critici în acest sens:

„Am lucrat foarte mult la serviciu. Am primit foarte multe critici, de la mai multe persoane – oameni din tenis, dar şi fani. Mi s-a spus că nu servesc bine şi asta m-a făcut să mă pregătesc foarte mult. Mi-am îmbunătăţit toate loviturile, deplasarea. Încerc să joc ceea ce îmi permite corpul, încerc să pun în evidenţă calităţile mele – am viteză de reacţie şi anticipaţie, anticipez bine, încerc să fiu mai agresivă, să intru bine în teren şi să lovesc bine. Am progresat mult în toate capitolele jocului şi cred că mentalul mă ţine unde sunt acum. Cred că pot ajunge la un nivel şi mai înalt în tenis”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.