Peste 1.000 de morţi, în urma luptelor de la Kobane

Luptele de la Kobane s-au soldat cu peste 1.000 de morţi, majoritatea jihadişti, de la începutul, în septembrie, a ofensivei grupării Stat Islamic (SI) asupra acestui oraş din nordul Siriei, potrivit unui ONG.

„Cel puţin 1.013 persoane au fost ucise în luptele de la Ain al-Arab (numele în arabă al oraşului Kobane) de la începutul ofensivei”, la 16 septembrie, a anunţat duminică directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Rami Abdel Rahmane. Apărat de miliţii kurde ajutate de combatanţi peshmergas veniţi din Irak şi rebeli sirieni ostili atât regimului, cât şi jihadiştilor, oraşul asediat a devenit simbolul luptei împotriva SI, o grupare extremistă sunnită care controlează teritorii vaste din Siria şi Irak, informează Mediafax.

Potrivit OSDO, 609 jihadişti au fost ucişi în luptele de la Kobane, care, de asemenea, au costat viaţa a 363 de membri ai forţelor kurde din Unităţile pentru Protecţia Poporului (YPG) şi a 24 de civili. Aceste bilanţuri nu includ victimele bombardamentelor efectuate de la sfârşitul lui septembrie de coaliţia internaţională asupra poziţiilor SI din Kobane.

Peste 300.000 de persoane au fugit din zona oraşului Kobane de la începutul ofensivei, peste 200.000 dintre acestea în Turcia, situată în imediata apropiere.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.