Saad Hariri, primit de Macron la Palatul Elysée
Premierul demisionar libanez Saad Hariri a fost primit sâmbătă la prânz la Palatul Elysée de către președintele Emmanuel Macron pentru o întrevedere, urmată de un dejun, transmite AFP.
Hariri a fost primit de președintele Franței ‘cu onorurile cuvenite unui prim-ministru’, la câteva ore după sosirea sa la Paris, care a avut loc în jurul orei locale 07:00 (06:00 GMT) venind de la Riad.
Înainte de a-l primi pe Saad Hariri, Macron a avut o convorbire telefonică cu președintele libanez Michel Aoun, care i-a mulțumit ‘pentru acțiunea Franței în favoarea Libanului’, a indicat președinția franceză.
Vizita la Paris este prima deplasare peste hotarele Arabiei Saudite pe care o efectuează Saad Hariri după anunțul demisiei sale, pe 4 noiembrie la Riad, și are loc pe fondul speculațiilor conform cărora el a fost ținut în arest de către autoritățile saudite.
Președintele Libanului, Michel Aoun, a anunțat în mai multe rânduri că va accepta sau va respinge demisia lui Hariri numai după ce acesta revine în țară. Franța, fostă putere colonială, a făcut presiuni asupra lui Saad Hariri pentru a reveni în Liban și a-și clarifica poziția legată de demisie.
Anunțul demisiei premierului libanez a survenit într-o perioadă de tensionare a relațiilor între puterile regionale Arabia Saudită și Iran, care susțin părți beligerante diferite în mai multe conflicte din Orientul Mijlociu.