Doroftei va demisiona de la şefia FRB

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, luni, agenţiei Mediafax, că în proporţie de 99 la sută s-a decis să demisioneze din funcţia pe care o ocupă, precizând că doreşte să se dedice unei cariere de antrenor.

Mi-am dat demisia. Adică 99 la sută, mai rămâne să completez foaia. Eu am venit în federaţie când era la un pas să fie dezafiliată şi mi-am propus să pun boxul pe linia de plutire. Şi mi-am atins obiectivul. Acum, cu Dumnezeu înainte, sunt oameni care ştiu box, care pot să-şi vadă de drumul lor mai departe. Şi eu am făcut, dar până aici mi-a fost limita, ăsta a fost obiectivul meu. Sunt rezultate la toate loturile, boxul a revenit la locul lui. Acum fiecare îşi vede de drumul lui”, a declarat Doroftei.

Oficialul FRB a precizat că au existat discuţii contradictorii cu alţi oficiali ai federaţiei, dar nu acesta este motivul deciziei sale de a demisiona: „Au fost discuţii normale, nu aprinse, ca în orice federaţie, ca peste tot, dar nu asta e cauza. Eu plec pentru că aici consider că e capăt de linie pentru mine. Eu mi-am văzut de treaba mea. Mai multe să facă şi alţii”.

Întrebat dacă există şanse să se răzgândească, Doroftei a spus că este sunat de oameni din box care îl roagă să rămână în funcţie. „Până mâine mai e, ştiţi cum se zice, dar eu zic că am luat decizia. Oamenii din box mă sună, mă roagă să rămân, să-i reprezint în continuare. Dar eu consider că mi-am atins obiectivul. Mai departe îmi doresc să iau doi-trei copii, să-i antrenez, să văd dacă pot fi un bun antrenor”, a mai spus Doroftei.

Leonard Doroftei a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a forului, de la 23 noiebrie 2012.

Fostul campion mondial WBA a mai intenţionat să demisioneze de la conducerea federaţiei, în septembrie, după un conflict cu vicepreşedintele Vasile Câtea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.