Camion plin cu azotat, răsturnat la Lehliu
Traficul rutier pe DN3 la Lehliu este oprit, după ce un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat. În urma incidentului, nu sunt victime, însă a fost instituită o zonă de protecţie.
Pe DN3 Lehliu-Lehliu Sat, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul unui autocamion încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Poliţiştii precizează că nu sunt victime, însă traficul rutier a fost oprit pentru a preveni producerea unui accident şi s-a constituit o zonă de protecţie.
La faţa locului, pompierii acţionează cu două autospeciale.
Câţiva dintre sacii din camion s-au fisurat, dar nu prezintă pericol, fiind atent supravegheaţi.
Firma care efectua transportul a fost anunţată, iar la ora transmiterii acestei ştiri, se aşteaptă un alt camion care să preia încărcătura.