Merkel nu este de acord cu Trump

Germania nu susţine decizia Administraţiei Donald Trump de a recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului, a declarat miercuri cancelarul german Angela Merkel, relatează site-ul agenţiei Reuters.

„Guvernul german nu susţine această decizie, pentru că statutul Ierusalimului trebuie rezolvat în cadrul unei soluţii între cele două state”, a transmis purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert.

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a declarat că anunţul preşedintelui SUA va duce la o „nouă escaladare a conflictului dintre israelieni şi palestinieni”.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, miercuri seară, că recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului, afirmând că decizia constituie „o nouă abordare” în efortul de soluţionare a conflictului israelo-palestinian.

Liderul de la Casa Albă a activat un document executiv din anul 1995 prin care Statele Unite asumau angajamentul de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Donald Trump a ordonat Departamentului de Stat să iniţieze pregătirile pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.