Erdogan cere anularea deciziei SUA privind Ierusalimul
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri că ţara sa ia unele iniţiative la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) pentru anularea deciziei Statelor Unite ale Americii (SUA) de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, relatează agenţia Reuters.
Adresându-se unei mulţimi strânse în oraşul Konya (centru), Erdogan a precizat că va încerca mai întâi să obţină anularea deciziei la Consiliul de Securitate al ONU şi, dacă acest demers va eşua, atunci va încerca la Adunarea Generală a ONU.
Miercuri, lideri musulmani reuniţi la Istanbul au condamnat decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului şi au făcut apel la comunitatea internaţională să răspundă prin recunoaşterea Ierusalimului de est drept capitala Palestinei.