Ioan-Mircea Paşcu, ales vicepreşedinte al PE

Ioan-Mircea Paşcu a fost ales, miercuri, vicepreşedinte al Parlamentului European, europarlamentarul PSD fiind singurul candidat pentru postul rămas vacant în urma numirii Corinei Creţu în funcţia de comisar european pentru Politică Regională, de la 1 noiembrie.

Ioan-Mircea Paşcu, care a fost singurul candidat, a fost votat de 284 din cei 461 de europarlamentari prezenţi la sesiunea de la Bruxelles. Înainte de vot, un eurodeputat eurosceptic a anunţat că renunţă la candidatură, acuzând înţelegeri şi „un pact meschin” între principalele grupuri politice din PE, informează Mediafax.

Mai mulţi eurodeputaţi au reclamat procedura de vot cu doar două opţiuni – „da” şi abţinere – şi i-au cerut preşedintelui Martin Schulz să ia în considerare posibilitatea de a vota „împotrivă”.

Schulz a explicat că este vorba de o procedură standard, aplicată pentru alegerea tuturor vicepreşedinţilor Parlamentului European. Anterior, surse social-democrate precizaseră pentru Mediafax că Parlamentul European urmează să-l aleagă, miercuri, pe Ioan-Mircea Paşcu în funcţia de vicepreşedinte al Legislativului, pe postul eliberat de Corina Creţu.

Marjory van den Broeke, şefa Biroului de presă al PE, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă că miercuri va fi ales un nou vicepreşedinte, ca urmare a vacantării unui post, după ce Corina Creţu a devenit comisar european pentru Politică Regională, începând cu 1 noiembrie.

Corina Creţu a fost aleasă vicepreşedinte ale Parlamentului European, în iulie, în prima sesiune după alegerile europarlamentare din mai.

Între cei 14 vicepreşedinţi ai PE se numără şi un alt europarlamentar român, Adina Vălean, din partea Partidului Popular European.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.