Avocatul lui Dragnea schimbă strategia

Maria Vasii, avocatul lui Liviu Dragnea, a declarat, joi, după ce a studiat actele din dosarul Tel Drum, că îi va propune preşedintelui PSD formularea unei cereri de extindere a urmăririi penale pentru toate persoanele care l-au acuzat pe acesta.

„Sunt foarte multe lucruri pe care le-am văzut, în contradicţie cu cele declarate public de anumite persoane ce au fost în acest loc şi v-au spus lucruri neadevărate. Pe baza a ceea ce am citit, o îi propun domnului Dragnea să formulăm cererea de extindere a urmăririi penale pentru toate persoanele care îl acuză pe domnul Liviu Dragnea, dar la rândul lor au fost în situaţii care ar fi fost suficient de clare pentru a-i pune în egală măsură sub acuzare, din moment ce domnul Dragnea e pus sub acuzare. Vorbim despre complicitate la aceleaşi infracţiuni, pentru că nu poate fi acuzat domnul Dragnea de anumite fapte câtă vreme persoanele care erau de faţă la luarea numitor decizii pot să aibă aceeaşi răspundere”, a declarat avocata la DNA, potrivit Mediafax.

Întrebată dacă o astfel de solicitare însemnă că admite acuzaţiile care i se aduc liderului PSD, Vasii a spus: „Sub nicio formă. Eu zic doar că trebuie o interpretare coerentă pe acele fapte. Dacă respectivele persoane erau în îndeplinirea unor atribuţii legale de serviciu, înseamnă că şi domnul Dragnea era. Daca domnul Dragnea va împărtăşi această părere, plângerile penale pe care le vom depune sau cererea de extindere a urmăririi penale nu este un act secret, veţi avea acces. (..) În aceasta încercare de a face o interpretare corectă vom cere, poate, extinderea cercetărilor pentru a delimita foarte clar faptele fiecărei persoane despre care se vorbeşte în aceste proceduri judiciare.”

În ceea ce priveşte prezenţa lui Liviu Dragnea la DNA, Vasii a spus că procurorul de caz i-a permis preluarea copiilor relevante din dosar. „Este mult mai uşor să examinam în intimitatea unui birou aceste documente şi să venim doar cu cererile de probe în faţa procurorului de caz”.

„Tot ceea ce am văzut astăzi reprezintă probe în apărare, respectiv faptul că aceleaşi fapte care au fost temei de punere sub acuzare a domnului Dragnea au fost puse analizei atât sub forma rapoartelor de audit intern, cât şi sub forma unor hotărâri judecătoreşti, a instanţelor de contencios administrativ, care au constatat că nu există nicio neregulă. În ceea ce priveşte participarea domnului Dragnea în acele societăţi, vă rog să examinaţi dumneavoastră. Aveţi afirmaţiile publice şi documentele pe care eu le-am văzut la dosar care confirmă că domnul Dragnea nu are nicio legătură cu acele societăţi”, a mai spus avocatul.

În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Procurorii au pus, în luna noiembrie, sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea. Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând şi altele care i-ar aparţine liderului PSD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.