Investiții la Spitalul Județean Slatina

Dotarea cu echipamente medicale performante şi pentru creşterea confortului pacienţilor, reabilitarea termică a clădirilor, modernizarea şi recompartimentarea unor spaţii medicale sunt principalele investiţii ce vor fi făcute la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina în perioada 2018-2019, potrivit managerului unităţii medicale, Cătălin Rotea.

Acesta a precizat că o parte dintre investiţii sunt finanţate de către Consiliul Judeţean (CJ) Olt, altele vor beneficia de finanţare guvernamentală ori vor fi asigurate din fonduri europene.

„Din sumele alocate de CJ Olt în anul 2018, vor fi achiziţionate următoarele echipamente medicale: o nouă linie laparoscopică chirurgicală, aparat radiologic fix, un aparat pentru operaţii de cataractă, un electrocardiograf 3D, aparat de hemodializă pentru ATI, aparat de anestezie, ventilator mecanic, monitoare pentru funcţii vitale, defibrilator, braţ radiologic C-carm, un grup electrogen pentru secţia de la Scorniceşti”, a spus managerul SJU Slatina.

El a menţionat că CJ Olt a depus la ADR S-V Oltenia un proiect prin care solicită finanţare europeană pentru reabilitarea termică a tuturor corpurilor de clădire ale spitalului, valoarea investiţiei fiind estimată la 17,52 de milioane lei.

Pavilionul central al spitalului va fi reabilitat complet cu fonduri guvernamentale şi de la CJ Olt, în valoare de 16,08 milioane lei. „A fost depus la Compania Naţională de Investiţii un proiect pentru reabilitarea spaţiilor medicale din corpul central, vor fi înlocuite instalaţiile, se vor reface finisajele interioare vor fi făcute recompartimentări”, a explicat Cătălin Rotea.

El a spus că în următorii doi ani vor fi reabilitate şi Blocul Materno-infantil şi Blocul Medical, în acest sens fiind în lucru studii de fezabilitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.