Profesorii din Capitală, salarii primite cu întârziere!

Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că a dispus un control în cele peste 60 de şcoli din Bucureşti în care a întârziat plata salariilor cadrelor didactice, relatează Romaniatv.net.

Ministrul Educaţiei a dispus un control în cele peste 60 de şcoli din Bucureşti în care a întârziat plata salariilor. „Ştiu că sunt câteva întârzieri salariale la câteva şcoli din Bucureşti. Salariile trebuiau date vineri şi se vor da doar astăzi, fapt pentru care am cerut inspectorului general de la nivelul Inspectoratului Şcolar Bucureşti să efectueze un control în toate acele unităţi şcolare. Sunt câteva zeci de şcoli – dar o zi contează foarte mult în viaţa fiecăruia şi nişte oameni care trebuiau să ia salariile vineri vor beneficia de acest drept astăzi şi mâine – şi să vedem cine se face vinovat de această întârziere de două zile, în aşa fel încât să luăm măsuri pentru a nu mai avea această situaţie. Discutăm de 6.300 de şcoli cu personalitate juridică la nivel naţional, din acestea, în peste 60 de unităţi din Bucureşti nu s-au acordat salariile vineri, s-au dat astăzi. Ca să fim siguri că pe parcursul anului şcolar nu vom mai avea întârzieri, vom lua toate măsurile să nu se mai întâmple acest lucru. Şi îmi cer scuze de la colegii mei profesori, care au aşteptat banii vineri şi nu i-au primit decât astăzi. Sper să nu avem şi mâine întârzieri”, a declarat Liviu Marian Pop.

Ministrul a spus că este în contact permanent cu inspectorul general şcolar din Bucureşti pentru a nu mai avea situaţii de genul acesta.

În privinţa reînceperii cursurilor în sistemul de învăţământ preuniversitar, ministrul Educaţiei a precizat că nu au fost semnalate situaţii excepţionale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.