Institutul Italian de Cultură vă invită la petrecerea de Carnaval
Carnavalul este sinonim cu veselia și cu bucuria de a trăi. Tocmai de aceea, Institutul Italian de Cultură vă invită să participați cu mic cu mare la petrecerea de Carnaval, ajunsă deja la cea de-a șasea ediție, și la un nou spectacol comic prezentat de renumitul duo LUCCHETTINO marți, 13 februarie 2018, la ora 19.00 în Studioul Horia Bernea al Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei 3) intrarea liberă și gratuită, fără locuri rezervate.
Doi trăzniți super-amuzanți, Luca și Tino, prezintă de la varietăți tradiționale, cu numere de magie și umor, până la scenete suprarealiste, cu evidente influențe ale spectacolelor cu clowni, ale numerelor de circ și ale commediei dell’arte. Un spectacol în care distracția e garantată!
Luca Regina s-a născut la Torino. Animat din tinerețe de o pasiune dezlănțuită, decide să se mute în Rusia, unde frecventează renumita Școală a Circului de Stat de la Moscova. Numeroasele ore de repetiții îl transformă pe Luca într-un comic ireverențios și într-un show-man abil și exuberant. De atunci își petrece viața făcând oamenii să râdă, amuzând publicul din întreaga lume: din Italia până în Mexic, de pe platourile de televiziune ale Zelig Circus până la Open Spaces din New Orleans.
Tino Fimiani e născut la Genova. Își descoperă de timpuriu vocația de clown și performer, pe care o perfecționează frecventând, în 1994, Școala Circului de Stat de la Moscova. Urmează alte stagii de formare (cu Philip Radice, Yves Lebreton, Jango Edwards), premii obținute la concursuri renumite (festivalul de cabaret Comunque Anomali, 2000, festivalul de cabaret de la Martina Franca, 2001), numeroase apariții în programe de televiziune (Maurizio Costanzo Show, Zelig Circus) și colaborarea cu Luca Regina care duce la apariția duetului Lucchettino.
Seara distractivă, la care vă invităm să veniți costumați și / sau mascați, se va încheia, ca de obicei, cu o degustare de dulciuri tipice de Carnaval din diferitele regiuni ale Italiei, majoritatea pregătite special în cadrul laboratorului de patiserie organizat la Institutul Italian de Cultură duminică 11 februarie.
Parteneri: Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) și Muzeul Național al Țăranului Român.