Prețul gazelor, calculat în funcție de Bursa de la Viena

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a emis vineri ordinul prin care preţul de referinţă pentru gazele naturale extrase în România, în funcţie de care va fi calculată redevenţa datorată bugetului statului de către producători, va ţine cont de cotaţiile de la bursa CEGH Viena, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Ordinul a fost transmis spre publicare către Monitorul Oficial şi va intra în vigoare începând cu data publicării sale.

Astfel, preţul de referinţă pentru gazele naturale extrase în România se va calcula în funcţie de preţurile de tranzacţionare de pe hub-ul de la CEGH Viena, cunoscut şi sub denumirea de Baumgarten, pe baza unei formule de calcul realizată împreună cu Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti.

„Prin Ordinul privind aprobarea Metodologiei de stabilire a preţului de referinţă pentru gazele naturale extrase în România, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale aduce la îndeplinire deciziile Curţii de Conturi din 2010 şi 2015, menţinute prin hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 972 din 4 martie 2015. Curtea de Conturi a stabilit că, prin neactualizarea preţului de referinţă la gaze, din 2008, statul român a pierdut, în perioada 2008-2015, circa 7 miliarde de lei. De asemenea, Curtea de Conturi a cerut actualizarea preţului de referinţă pentru gazele naturale extrase din România”, spun reprezentanţii ANRM.

Aceştia au menţionat că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a decis emiterea acestui Ordin privind aprobarea Metodologiei de stabilire a preţului de referinţă pentru gazele naturale extrase în România, în urma dezbaterii publice, din data de 7 februarie 2018, la care au participat reprezentanţi ai ANRM, ai producătorilor de gaze, dar şi ai unor profesori de la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.