Buzărnescu urcă pe locul 41 WTA
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3,1 milioane dolari, luni, după ce a întrecut-o pe ucraineanca Lesia Ţurenko în două seturi, cu 7-5, 6-4.
Mihaela Buzărnescu a început cu dreptul şi a făcut break, dar apoi Ţurenko a câştigat cinci ghemuri la rând. Buzărnescu a revenit spectaculos şi a câştigat şase ghemuri consecutive, adjudecându-şi primul set cu 7-5.
Românca a dominat actul secund, în care primul ghem l-a luat Ţurenko, dar apoi s-a desprins la 3-1, a ratat o minge de meci la 5-2, dar nu a reuşit să încheie meciul, pierzându-şi serviciul. Buzărnescu a ratat apoi alte patru mingi de meci pe serviciul adversarei. Românca a salvat o minge de break la 5-4, dar a reuşit în cele din urmă să încheie conturile, cu 6-4, după o oră şi 57 de minute.
În urma acestui rezultat, Mihaela Buzărnescu urcă de pe locul 43 pe locul 41 în clasamentul WTA, aceasta fiind cea mai înaltă poziţie din carieră.
Buzărnescu (29 ani, 43 WTA) o mai învinsese pe Ţurenko (28 ani, 40 WTA), anul acesta, în semifinale la Hobart, cu 6-2, 6-2.
Mihaela şi-a asigurat un cec de 17.325 dolari şi 60 de puncte WTA, iar următoarea adversară va fi letona Jelena Ostapenko, a şasea favorită.
Pe tabloul principal la Doha mai figurează patru românce, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Monica Niculescu.