Războiul româno-român
România a devenit un câmp de bătălie între coaliția de guvernământ și DNA, susținută de Iohannis. Manipulările se țin lanț, televiziunile de știri sunt implicate, total, în acest război din care singurii perdanți sunt milioanele de români. Consecințele sunt uriașe în interiorul, dar mai ales în exteriorul, României. Decredibilizarea țării a atins cote de avarie, greu cuantificabile încă.
Adevărul este, ca de obicei, undeva la mijloc. Niciuna dintre cele două tabere nu deține adevărul absolut, deși atacurile la adresa adversarilor se vor nimicitoare! Este evident că Dragnea și mulți dintre colegii săi din PSD vor să scape de dosarele penale care i-ar putea trimite după gratii! Și, ca atare, Guvernul și Parlamentul au devenit instrumentele unui lider politic incapabil să privească mai departe de propriul interes, de propriile dosare! Alarmant este, însă, faptul că un partid uriaș, de anvergura PSD, cu lideri puternici, merge orbește pe mâna unui președinte de partid care îl împinge în războaie personale! Dragnea este un lider extrem de răzbunător, iar mulți dintre colegii săi se tem să reacționeze, să îi spună când, şi dacă, greșește! Iar de aici până la a te încolona obedient, în oștirea condusă de generalul Dragnea, este un singur pas, pe care îl faci pentru că vrei să mai fii trecut pe un loc eligibil pe viitoarele liste parlamentare! Este simplu!
Înconjurat de gruparea de fideli, liderul suprem al PSD nu ezită să pârjolească totul în calea sa. Nimic nu-l va opri din obsesia sa de a controla Justiția! Războiul se duce, de altfel, pe viață și pe moarte!
La rândul său, Kovesi a făcut greșeli. A tolerat abuzuri, unii dintre procurorii săi depășind, cu sau fără acordul său, linia de demarcație a unui stat ce se pretinde democratic. Cât timp DNA nu va avea pârghiile/anticorpii de a se curăța rapid de procurorii care încalcă legea, Kovesi va fi în continuare atacată! Iar DNA va continua să se decredibilizeze în ochii cetățenilor!
De altfel, este o greșeală să o girezi/susții necondiționat pe Laura Codruța Kovesi. Din păcate, PSD și ALDE nu au o problemă cu Kovesi, ca persoană, ci cu lupta anticorupție. Dacă, ipotetic, Kovesi va fi revocată de Iohannis, ipotetic vorbind, repet, Dragnea și colegii săi nu vor accepta în fruntea DNA o altă persoană precum Kovesi. Vor dori o marionetă, care să poată să fie manevrată conform intereselor politice și judiciare ale unei găști politice. Lucrurile sunt simple în această direcție!
Ce nu înțeleg, însă, liderii PSD este foarte grav! Nu poți să folosești instituția Parlamentului ca un instrument în lupta împotriva lui Kovesi și a DNA. Politicul nu are ce căuta în Justiție! Din simplul motiv că, după 2020, PNL ar putea să facă exact ceea ce încearcă să facă, astăzi, PSD. Schimbăm legile, dăm Ordonanțe, pentru clientela de partid, o dată la patru ani! Unde vom ajunge? Cum credeți că ne vor privi partenerii euro-atlantici?
Mă tem că PSD este dispus să meargă mult mai departe. Cu manipulările, cu diversiunile, cu gogorița statului paralel. Mulți români au început să creadă această gogoașă, oferită, zilnic, cu linguriţa, de către aplaudacii din televiziunile care au uitat de minima echidistanța jurnalistică!
De altfel, sunt prostituate, târfe, nu numai pe centura Capitalei, ci şi în mass-media, ca în toate domeniile de activitate! Contează doar prețul pe care îl primește!
Privesc cu stupoare la faptul că strategia PSD depășește orice barieră a bunului simț, al respectului față de lege și cetățean. Dacă ești trimis în judecată, inculpat, chiar condamnat într-o primă instanță, vezi cazul Vîlcov, nici nu se mai pune problema să pleci din funcția deținută. Devii automat o victimă a sistemului, un erou în lupta cu statul paralel. Concluzia este ca, dacă te înscrii în PSD și încalci legea, ești protejat de colegii tăi! Situația, dacă nu ar fi gravă, ar fi chiar comică!
Din păcate, în tot acest timp, România se decredibilizează accentuat. Mai ales că șeful statului pare, la rândul său, incapabil să privească mai departe de obținerea celui de-al doilea mandat de președinte. La rândul său, a făcut greșeli, nu puține, a tergiversat/tolerat multe lucruri nocive!
Este clar, însă, că Iohannis nu o va revoca pe Kovesi. Însă, PSD va face un scandal monstru după ce, previzibil, ministrul Tudorel Toader va cere revocarea acesteia! Se anunță zile negre pentru România. Noi zile negre pentru România. În anul Centenarului, suntem nevoiți să suportăm o clasă politică iresponsabilă, coruptă și disprețuitoare la adresa românilor! Cât de rușinos este să juri că respecți o țară demnă cu cetățeni mândri, și, în realitatea, în Parlament sau în Guvern, îți bați joc de milioanele de cetățeni și de interesele unei țări care merită mult mai mult!
Un editorial de Iulian Badea