Londra nu vede departe un acord în UE

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, şi-a exprimat marţi convingerea că Londra şi Uniunea Europeană vor putea ajunge la un acord asupra ieşirii Marii Britanii din UE, dar i-a solicitat blocului comunitar să se implice mai mult în eforturile pentru încheierea înţelegerii, potrivit Reuters.

”Transformarea acestuia (a acordului, n.r.) într-un parteneriat economic funcţional va fi un efort comun, la fel cum va fi şi elaborarea mecanismelor de garantare că ambele părţi respectă un comerţ deschis şi concurenţa loială”, a spus Davis într-o conferinţă organizată la Viena.

Potrivit Business Insider, Parlamentul European pregăteşte în prezent o solicitare privind adoptarea unei poziţii mai flexibile în cadrul viitoarei relaţii post-Brexit cu Londra, o poziţie diferită de cea prezentată până acum de negociatorul-şef al UE pentru Brexit, francezul Michel Barnier.

La finalul lunii ianuarie, ministrul britanic David Davis estima că un acord cu UE privind o perioadă de tranziţie după Brexit ar putea fi convenit ‘până la sfârşitul lunii martie’ Această perioadă de tranziţie va începe la data oficială a Brexitului, 29 martie 2019, şi ar urma să dureze – din punctul de vedere al Londrei – doi ani, pentru ca în acest timp britanicii să se adapteze noilor reglementări şi împreună cu UE să fixeze cadrul relaţiei lor viitoare.

Uniunea Europeană doreşte însă ca în perioada de tranziţie, pe care ea o consideră ca fiind cuprinsă între data Brexit-ului şi sfârşitul anului 2020, legislaţia europeană să continue să se aplice pentru Marea Britanie, deşi Londra nu ar vrea să accepte obligaţia de a aplica deciziile luate de cele 27 de state membre în respectiva perioadă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.