Sute de biologi și chimiști cer o nouă grilă de salarizare

Peste 600 de biologi şi chimişti cer într-un memoriu adresat premierului Viorica Dăncilă, ministrului Muncii Lia Olguţa Vasilescu, ministrului Sănătăţii Sorina Pintea şi preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea modificarea grilei de salarizare din Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice din sistemul sanitar public şi solicită să fie identificate măsuri care să permită creşterea salariilor pentru biologii, biochimiştii şi chimiştii din sistemul privat de sănătate.

Memoriul a fost semnat în trei zile de 652 de biologi şi chimişti dintr-un număr de 3.500 care îşi desfăşoară activitatea în sistemul public şi privat.

Potrivit semnatarilor, în urma aplicării Legii-cadru 153/2017, au fost generate „discrepanţe şi frustrări uriaşe” între categoriile de profesionale din sistemul sanitar public care au atribuţii şi responsabilităţi identice, cum ar fi biologii/biochimişti/chimiştii faţă de colegii medici de laborator.

Totodată, ei spun că, până la intrarea în vigoare a legii, salariile acestora erau aproximativ egale, iar acum raportul de salarizare este de aproximativ 1 la 3 între biologii/biochimiştii/chimiştii principali şi medicii specialişti de laborator.

„Mai mult, conform formei actuale a legii ce a intrat în vigoare cu data de 1 ianuarie 2018, biologii, biochimiştii şi chimiştii, în calitate de categorie profesională ce efectuează, parafează şi asumă în totalitate un act medical, vor atinge maximul din grila de salarizare abia în anul 2020, gradual, spre deosebire de medicii de laborator şi asistenţii medicali, care vor intra pe maxim de salarizare începând cu luna martie 2018”, se arată în memoriu.

Semnatarii mai spun că doar angajaţii din DSP au beneficiat de măriri substanţiale în 2017, aceştia reprezentând mai puţin de 7% din numărul biologilor, biochimiştilor sau chimiştilor din sistemul sanitar şi învăţământul medical.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.