Orban, propunerea PNL pentru funcţia de premier

Consiliul Naţional al PNL şi-a deschis duminică lucrările la Palatul Parlamentului cu introducerea pe ordinea de zi a două noi puncte faţă de cele anunţate, validarea ca propunere pentru funcţia de prim-ministru a liderului liberalilor, Ludovic Orban, şi a celei de candidat la funcţia de preşedinte al României, pentru alegerile din 2019, a lui Klaus Iohannis.

Cele două propuneri urmează să fie supuse votului secret al delegaţilor la reuniune. Pentru a fi votat ca premier al PNL în cadrul CN şi-a anunţat candidatura şi Viorel Cataramă.

Propunerea pentru funcţia de premier a fost făcută de prim-vicepreşedintele PNL, Iulian Dumitrescu, iar cea pentru susţinerea drept candidat al liberalilor la Preşedinţie a lui Klaus Iohannis, de liderul liberalilor, Ludovic Orban.

„În documentele care urmează să fie adoptate astăzi o să vedeţi că scrie că urmează să construim, să creăm un nou program de guvernare, un lucru atât de aşteptat de români, un program care să arate că suntem, într-adevăr, alternativa la PSD. De aceea cred că este absolut normal să solicit introducerea pe ordinea de zi a unui nou punct, şi anume, să formalizăm desemnarea candidatului Partidului Naţional Liberal la funcţia de prim-ministru în persoana preşedintelui partidului, domnul Ludovic Orban”, a declarat Iulian Dumitrescu de la tribuna Consiliului Naţional.

După ce secretarul general al liberalilor, Robert Sighiartău, a luat act de propunere, preşedintele PNL a cerut, la rândul său, cuvântul pentru a face o propunere.

„Este o necesitate din punct de vedere statutar, este o necesitate din punct de vedere politic, validarea candidatului la preşedinţia României din partea PNL se decide în Consiliul Naţional. După cum vedeţi, după o bună perioadă de vreme, adversarii noştri politici au o strategie sistematică de creare a unei false imagini că ar exista o distanţă între PNL şi preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis este ales preşedinte al României drept candidat din partea PNL. PNL s-a angajat în parteneriat cu preşedintele României să pună în practică proiectele lansate în perioada candidaturii”, a declarat Orban.

La Consiliul Naţional al PNL participă 785 de delegaţi din 1.000 de delegaţi convocaţi

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.