Iordănescu îi dă replica lui Gică Popescu

Anghel Iordănescu i-a replicat, joi, lui Gică Popescu, după ce fostul căpitan al echipei naționale a spus că este extrem de supărat pe fostul selecționer al tricolorilor, dar fără a dezvălui motivul rupturii.

Anghel Iordănescu n-a intrat nici el în detalii, dar i-a transmis un mesaj lui Gică Popescu.

„Mi-aș dori, ca înainte de a spune totul în public, să am o discuție privată cu Gică Popescu. Sunt două chestiuni. Una pur tehnică, sportivă, care se poate discuta și alta care nu are legătură cu prima. Primul aspect este unul mai delicat și aș prefera să-l lămuresc direct în față, bărbătește, cu Gică Popescu. Dacă Gică Popescu face afirmații nefondate și necontrolate, îl privește pe el. Dacă este un bărbat adevărat, cum îl știu eu, mai ales că am lucrat 10 ani împreună, atunci ar trebui să-mi spună mie în față”, a spus Anghel Iordănescu la Digi Sport.

„Gică Popescu trebuie să înțeleagă că eu am rămas în federație pentru că m-a adus Mircea Sandu și nu Burleanu. În același timp, Gică Popescu să nu uite că eu îmi doream să candidez la alegerile FRF și m-am dat la o parte pentru Gică Popescu. El mi-a solicitat acest lucru iar eu, din respect și din prietenie pentru el am acceptat. Ne-am întâlnit undeva în București, alături de alți membri din Generația de Aur și i-am spus că sunt de acord și că mă dau la o parte, deși eu credeam că am șanse mari de a câștiga”, a mai spus „Generalul”.

Anghel Iordănescu a mai dezvăluit și un episod extrem de interesant petrecut în sediul FRF în ultima zi înainte de alegeri, referitor la faptul că exista un eventual plan B în cazul în care Gică Popescu urma să fie condamnat: „Mircea Sandu cunoșate bine. În ultima zi în care se putea depune dosarul, Mircea Sandu m-a chemat și mi-a spus: te rog foarte mult și insist să-ți depui dosarul! L-am refuzat și i-am motivat că am bătut palma cu Gică Popescu și că nu mă mai răzgândesc. L-am sunat în acea zi pe Gică Popescu, nu mi-a răspuns, probabil avea treabă, așa că l-am anunțat pe Cristi Bivolaru, care era în echipa lui Gică Popescu. În ultima seară, am reușit să vorbesc cu Gică Popescu și i-am spus: vino mâine dimineață la FRF, pentru ca este o problemă extrem de urgentă și trebuie să-l lămurim pe Mircea Sandu! Gică Popescu a venit, a fost o discuție în trei, Gică Popescu a avut dreptate cu ce i-a spus atunci lui Mircea Sandu”.

Gică Popescu a fost eliberat condiţionat în noiembrie 2015, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în Dosarul Transferurilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.