UE deschide poarta aderării pentru Albania și Macedonia

Comisia Europeană a propus marţi statelor membre ale Uniunii Europene deschiderea negocierilor de aderare a Albaniei şi Macedoniei la blocul comunitar, a anunţat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

„Comisia Europeană propune ca Consiliul (reprezentând statele membre) să decidă deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”, a declarat Federica Mogherini într-o conferinţă de presă la Strasbourg, unde Parlamentul European este reunit în plen.

„Decizia se întemeiază pe o evaluare a progreselor realizate de aceste două țări pe baza recomandărilor făcute în 2016 și o analiză a măsurilor puse în aplicare de Tirana și de Skopje”, a explicat Mogherini.

„Această decizie reprezintă un mesaj de încurajare a acestor țări să continue reformele”, a pledat ea.

„Va reveni celor 28 de state membre UE să evalueze progresele realizate și să ia o decizie”, a concluzionat șefa diplomației UE.

Cu toate acestea, „există încă reticențe în statele membre de a accepta noi membri”, a recunoscut comisarul austriac Johannes Hahn, responsabil cu politica de integrare europeană. „În țara mea, Austria, majoritatea populației este împotrivă”, a arătat el.

„Trebuie să explicăm avantajele extinderii și integrării țărilor din Balcanii de Vest”, a insistat Johannes Hahn.

UE a lansat deja negocieri de aderare cu Serbia, la începutul lui 2014, și cu Muntenegru în 2012.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.