Tânărul Robert Năstasă a lansat o firmă de curierat

Tânărul care, în 2015, crea ONG-ul „Bucureștiul Tinerilor” și-a lansat propria firmă de curierat „The Wolf Logistics” la doar 18 ani, în urma unei investiții de câteva sute de euro. Iar planurile nu i se opresc aici, în contextul în care săptămânile următoare are în plan inaugurarea unei agenții de copywriting „The Wolf Creative Agency”. La ora actuală, Robert Năstasă are afaceri de zeci de mii de euro, iar până la finele anului estimează o cifră de afaceri de două milioane de euro la nivel de grup.

Mai precis, Robert și-a propus să creeze o companie care oferă soluții de transport national și international B2B, pentru că România nu oferă în prezent prea multe oportunități celor care își doresc să vândă produse fizice în străinătate, cu predilecție în zona de produse cu gramaj și valoare mică. Iar acum, el asigură la costuri mici și foarte mici transport către orice destinație de pe glob.

„Pentru mine zona de curierat a fost întotdeauna de interes, întrucât vindem produse cu gramaj mic, sub 50g și valoare mică, sub 15 euro. Iar atunci când am căutat, nu am găsit vreun partener logistic adecvat în România din cauza prețului ridicat de transport”, explică el.

Prin urmare, și-a găsit singur „rețeta” pentru a ajunge la „costuri de livrare mici și timpi de tranzit decent”. Odată ce i-a reușit, a realizat că ceea ce face el poate aduce valoare și altor companii din țară, fie consacrate deja pe piața de aici și dornice să se extindă, fie startup-uri cu aspirații internaționale.

Anul trecut, Robert Năstasă a avut afaceri de 50.000 de euro, cu profitabilitate de 10%, în doar două luni, în contextual în care și-a lansat primul business în luna octombrie. Iar pentru 2018 estimează să atingă aproximativ 2 milioane de euro la nivel de grup. „Ținta noastră, la nivel de grup este formată atât din clienți B2B din zona de ecommerce și servicii cât și din clienți B2C cu preponderență în categoria de vârstă 18-24, iar odată cu extinderea catalogului de produse ne așteptăm să mergem în zona de 18-35 de ani”, mai spune Robert Năstasă.

În prezent, tânărul și-a format o echipă de 6 angajați full-time și patru agenți de vânzări în leasing de personal. Anul acesta el vrea să pună la bătaie aproape 100 de locuri de muncă.

Ca planuri pe termen scurt, tânărul și-a propus să se extindă în piețele din Vest cu brandul de huse de telefon, să dezvolte compania de logistică, dar și agenția de copywriting și pregătește, încă un proiect, pe care îl ține, deocamdată secret dedicat piețelor din Ungaria, Polonia și Bulgaria

În opinia sa, nu este importantă vârsta la care te apuci să faci business. „Nu vârsta afectează dificultatea, ci mediul extrem de dinamic din piețele pe care activăm face parcursul antreprenorial pe cât de plăcut pe atât de dificil”, continu tânărul.

Cel mai bun sfat pe care l-a primit vreodată spune că a fost următorul: „Dacă ești într-o situație de criză, înainte să faci orice alegere, gândește-te dacă ai face la fel dacă ai avea 25.000 euro în buzunar. Dacă răspunsul este nu, nu face acea alegere”.

Lecțiile pe care le-a învățat Robert Năstasă prin prisma antreprenoriatului:

  1. Fiecare business are perioade de high și perioade de low
  2. Oamenii care aleg să fie alături de tine, au așteptarea să îi ghidezi și să te exprimi clar în ceea ce privește așteptările pe care le ai de la ei
  3. Niciodată să nu ceri de la cineva ceva ce nu ai face tu
  4. Doar pentru că plătești niște oameni nu înseamnă că ești în orice fel superior, o companie este a doua casă pentru toată lumea în mod egal.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.