Secretarul de stat, Veaceslav Șaramet, mesaj pentru românii care vor să plece din țară
Secretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Veaceslav Șaramet, a participat în perioada 18-19 mai a.c. la campania „Informare acasă! Siguranță în lume” în județele Constanța, Galați și Brăila.
Vineri, 18 mai, Veaceslav Șaramet a prezentat riscurile la care cetățenii români se expun odată cu decizia de a pleca din țară în cadrul evenimentului desfășurat la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.
Ulterior, în prima parte a zilei de sâmbătă, acesta a continuat itinerariul campaniei printr-un eveniment ce a avut loc la Colegiul Național „Costache Negri” din Galați, unde au participat domnul Primar Ionuț Pucheanu și domnul deputat Nicolae Dobrovici Bacalbașa.
Ultimul eveniment din această săptămână s-a derulat la prefectura județului Brăila, cu participarea doamnei deputat Emilia Meiroșu, domnului Adrian Marius Rîndunică, secretar de stat din Ministerul Muncii și Justiției Sociale, doamnei Rada Sterea, subprefectul judeţului Brăila, domnului Cătălin Murea, vicepreședintele Consiliului Județean, și a domnului Alexandru Jantea Crican, viceprimarul orașului.
Evenimentele organizate zilele acestea au ca scop informarea cetățenilor români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara granițelor României și au adunat peste 500 de participanți din cele trei județe, elevi, studenți, profesori, cadre universitare și reprezentanți ai asociațiilor județene.
„Este important că avem atât de mulți participanți la aceste evenimente prin care noi ne dorim ca oamenii să conștientizeze care sunt riscurile survenite în urma plecării din țară. Însă la fel de importantă este diseminarea acestor informații mai departe, în rândul prietenilor, cunoștințelor, pentru că doar așa putem evita pericolele ce pot apărea peste hotare.” a declarat secretarul de stat, Veaceslav Șaramet.
Prima etapă a campaniei are loc în lunile mai-iunie și este destinată tinerilor, iar a doua în perioada septembrie-octombrie, destinată persoanelor adulte. Campania se desfășoară la nivelul celor 41 de județe ale României.