Harta Regni Ungariae aduce un recital inedit la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
O nouă hartă istorică va fi prezentată marți, 29 mai, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, în cadrul Stagiunii „Cartografii sonore”.
Publicată la 1688 sub semnătura lui Frederick de Witt, harta „Regni Ungariae” prezintă în prim plan Regatul Ungariei și alte regiuni și țări din Europa, adiacente cursului Dunării: principatele Transilvaniei, Valahiei și Moldovei, Bulgaria, Serbia, Croația, precum și zone din Italia și Germania. Un loc important pe hartă este ocupat de numeroasele referințe la bătăliile dintre creștini și Imperiul Otoman ce s-au desfășurat pe teritoriile adiacente Dunării.
Mai multe amănunte despre istoria acestei hărți vor fi prezentate de Elena Păunoiu, curatorul unei expoziții cartografice mai ample de la MNHCV: „Călătorie pe Dunăre”, ce poate fi vizitată până la 22 iulie 2018.
Iar, în partea a doua a evenimentului, în premieră la „Cartografii sonore”, povestea hărții va fi revelată printr-un recital inedit de folclor și lied românesc susținut de Ioana Maria Ardelean și Daniel Magdal, acompaniați la pian de Diana Spînu și Aurel Mustățea.
„Demersul nostru a pornit de la necesitatea de a promova cântecul românesc – folclorul românesc, dar și creațiile muzicii culte românești – care vorbesc despre poporul român, despre identitatea noastră, dar și din nevoia de a prezenta lumii folclorul românesc așa cum este el, expresie a unei spiritualități anume care se definește prin atribute ce ar putea fi sintetizate în arhetipuri precum lumină, simplitate, adevăr, dragoste, împărtășire, tămăduire, modestie. Proiectul propune un dialog viu între cântecul popular din zona marilor regiuni folclorice ale României, aducând laolată cântecul de dragoste, doina, învârtita – cântece din repertoriul unor mari interpreți ai folclorului românesc și miniaturi vocal-instrumentale culte.”
Accesul la eveniment se face în limita locurilor disponibile, doar prin rezervare pe site-ul muzeului și prin achitarea biletului de intrarela muzeu în valoare de 8 lei: http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/cartografii-sonore-regatul-ungariei/
Seara se va încheia cu o invitație la degustare de vinuri din portofoliul Jidvei, regiune viticolă remarcată pe hărțile vechi încă din perioada Antichității.
Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă UCIMR și MNHCV, un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.
După succesul primului an de evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă, inedită, asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.
Parteneri: Exces Music, EnjoyTV Romania, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția de carte, RFI România, Promenada Culturală, România Pozitivă, Urby
Informații suplimentare
Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
În contextul Centenarului, vizitatorii sunt așteptați la MNHCV să descopere hărţi vechi ale provinciilor istorice dar şi alte hărţi ale României Mari, realizate în prima jumătate a secolului XX. Acestea surprind diferite aspecte de interes naţional din acea epocă, cum ar fi: modificările granițelor României, distribuția populației românești în spațiul învecinat, răspândirea minorităților de diferite etnii, împărțirea administrativă, informații de ordin istoric etc. Fie că este vorba despre hărţi fizice, economice, administrative, realizate în scop didactic, militar sau de popularizare, hărțile României Mari reflectă diferite stadii ale procesului de recunoaștere a reîntregirii naționale.
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi este singura instituţie culturală cu acest specific din România și printre puținele din lume. Muzeul deține o colecţie de peste 750 de hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal regiunile române dar și țările Europei și alte continente. Nucleul central al colecției îl constituie donația familiei Adrian și Daniela Năstase din anul 2003, an în care a fost inaugurat Muzeul.
Găzduit într-o clădire construită în perioada interbelică, într-un stil ce aduce aminte de palatele venețiene de secol XV, MNHCV își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor și un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii.
Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.