Opt filme de excepție, la Festivalul Filmului European

Cinefilii sibieni şi nu numai au ocazia să vadă gratis, opt filme, în perioada 1-3 iunie, la Centrul Cultural ‘Ion Besoiu’ din Sibiu, unde va avea loc din nou, după 11 ani, Festivalul Filmului European.

În cadrul evenimentului vor rula şapte filme recente şi un clasic al anilor 1930 ‘semnat de Jean Renoir şi restaurat pentru exigenţele spectatorilor zilelor noastre’.

Gala de deschidere a ediţiei de la Sibiu va avea loc vineri, de la ora 19,00, cu documentarul britanic ‘O mamă îşi aduce fiul să fie împuşcat’ (Marea Britanie, 2017).

„Acesta prezintă o societate traumatizată de conflictul din Irlanda de Nord, care refuză autoritatea legitimă şi decide să îşi rezolve problemele intern, în comunitate. O producţie cu o temă ieşită din comun şi filmată în condiţii foarte grele de Sinéad O’Shea, regizoare şi jurnalistă cu multă experienţă în domeniul politic şi de război”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Din programul Festivalului Filmului European de la Sibiu mai face parte şi ‘Însoţitoarea de zbor’ (Olanda, 2017), o coproducţie româno-olandeză regizată de Jaap Van Heusden, care vorbeşte despre legătura care ia naştere între doi protagonişti care provin din lumi aproape diametral opuse: Nicu (interpretat de tânărul actor român Bogdan Iancu), un adolescent care trăieşte pe străzile Bucureştiului, şi Lin, o stewardesă din Olanda.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.