Susținerea industriei europene, într-o intervenție oficială a Mariei Grapini!

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a adresat, recent, o întrebare scrisă Comisiei Europene, pe tema sprijinirii întreprinderilor din industria de apărare, în scopul evident de relansare a producției. Umanista a întreprins demersul oficial în condițiile în care CE s-a angajat, prin Planul de acțiune european, să sprijine și să consolideze eforturile statelor membre în ceea ce privește dezvoltarea industriei de apărare, cu țintă finală o industrie de apărare europeană competitivă și inovatoare.

Maria Grapini cere CE măsuri pentru susținerea industriei europene, în toate coordonatele ei generale, pentru ca aceasta să se poată dezvolta firesc, în interiorul UE, fără importuri din țări terțe.

„Pentru a crea o piață europeană a apărării eficientă, este extrem de important să fie funcționale toate capacitățile de producție deja existente în piața internă. Ce măsuri va lua Comisia astfel încât să sprijine întreprinderile din industria de apărare din țările UE, pentru ca acestea să reînceapă producția și astfel să avem o industrie a apărării mai puternică care să-și consolideze autonomia strategică și tehnologică?”, a întrebat Maria Grapini Comisia.

Răspunsul a venit din partea comisarului european Elzbieta Bienkovska. Aceasta a asigurat-o pe Maria Grapini de faptul că UE oferă finanțare pentru cercetarea colaborativă în domeniul apărării prin intermediul Acțiunii pregătitoare privind cercetarea în domeniul apărării, cu un buget de 90 de milioane EUR pentru perioada 2017-2019!

„În cadrul ferestrei sale pentru capabilități, UE va completa finanțările naționale pentru proiectele colaborative de dezvoltare din domeniul apărării. În acest scop, Comisia a propus un regulament de instituire a unui program european de dezvoltare industrială în domeniul apărării, cu un buget de 500 de milioane EUR pentru perioada 2019-2020. Colegiuitorii au ajuns deja la un acord cu privire la textul regulamentului. La 13 iunie 2018, Comisia a înaintat o propunere de regulament de instituire a Fondului european de apărare pentru a sprijini proiectele colaborative de cercetare și dezvoltare în domeniul apărării în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027, cu un buget total de 13 miliarde EUR”, se arată în răspunsul transmis europarlamentarului PPU-sl.

Mai mult, Bienkovska o asigură pe Grapini de faptul că se depun eforturi pentru a ajuta întreprinderile din domeniul apărării, în special întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile), în ceea ce privește accesarea finanțării de la nivelul UE și pentru găsirea de noi piețe.

“Printre aceste eforturi se numără, de exemplu, sprijinul acordat în cadrul Programului pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (COSME) prin: lansarea de parteneriate strategice de clustere europene în domeniul apărării, activitățile Rețelei europene a regiunilor din domeniul apărării, în care regiunile și clusterele se reunesc pentru a face schimb de bune practici privind sprijinirea IMM-urilor, respectiv o campanie de sensibilizare privind posibilitățile de finanțare din partea UE (fondurile structurale și de investiții europene, COSME și Orizont 2020) pentru IMM-uri”, se mai arată în răspunsul transmis româncei Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.