Halep o vede pe Kerber cea mai redutabilă adversară din circuit!

Simona Halep a declarat, miercuri, că din punctul său de vedere, cea mai dificilă adversară din circuit, pe toate suprafeţele, este Angelique Kerber. Ea a mai spus, pentru Eurosport, că îşi doreşte să îmbunătăţească unele aspecte ale jocului său.

Simona Halep, liderul WTA, a precizat că prima jumătate a anului 2018 a fost cea mai intensă din cariera sa.

„Începând cu turneul de la Shenzhen, câştigând simplu şi dublu, după aceea a fost maratonul de la Australian Open, pot să spun că a fost cea mai intensă jumătate de an. A fost un început de an foarte frumos, cu multă încredere, am fost foarte aproape să câştig un Grand Slam, nu am reuşit a treia oară, am fost demoralizată un pic, dar am simţit că momentul o să vină şi acest lucru mi-a dat încredere şi mi-a dat putere să merg mai departe. Probabil şi la anul o să încep la Shenzhen, dar nu ştiu sigur acum. Tot timpul am simţit mingea bine la Shenzhen şi mi-a dat încredere turneul acela”, a afirmat Simona Halep.

Simona Halep a spus că turneul de la Wimbledon a venit foarte curând după Roland Garros, competiţie la care s-a impus, şi nu a fost pregătită fizic. „Wimbledonul a fost foarte repede, n-am putut să simt sută la sută ce am reuşit la Roland Garros. M-am bucurat, e o împlinire profesională, am visat la acest moment şi muncit zi de zi cu gândul la acest trofeu. Am avut o perioadă de pauză, nu am fost gata pentru Wimbledon nici fizic, pentru că uzura fizică este foarte mare. Nu am fost gata pentru Wimbledon, dar în sinea mea m-am bucurat, a fost rapid, să revin pe teren. Ăsta este tenisul, am încercat să trag de mine să pot să fac câteva meciuri la Wimbledon”.

Halep a vorbit şi despre aspectele jocului său pe care vrea să le îmbunătăţească. „Vreau să fiu mult mai bună la fileu, vreau să merg mai des la fileu, lucrăm împreună cu Darren la acest lucru. (…) Toată viaţa o să am de îmbunătăţit ceva. În momentul acesta sunt destul de relaxată. Sunt dornică să progresez la multe aspecte. Îmi doresc să fiu mult mai puternică la serviciu, returul îmi merge foarte bine, însă mai trebuie să progresez la acest aspect, venirea la fileu, după cum am spus… După meciul de la Wimbledon nu pot să analizez prea multe lucruri pentru că am fost foarte obosită, atitudinea nu a fost extraordinară tot din cauza oboselii şi nu am reuşit să mă adun, nu am reuşit să mă concentrez. Am încercat să mă înţeleg. Am reuşit să accept momentul”.

Simona Halep a spus că priveşte cu încredere spre sezonul de hard. „La US Open nu am puncte. Acum nu mai contează clasamentul sau alte rezultate, vreau să mă bucur de ceea ce fac, să nu mai simt presiunea negativă, să simt presiunea pozitivă pentru că îmi face bine. Merg cu încredere, merg liniştită. Sunt convinsă că jocul este acolo, dar trebuie să-mi adaptez jocul pe această suprafaţă, care este mult mai dură”, a mai afirmat ea.

Întrebată ce calităţi ar prelua de la Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovici, Halep a răspuns: „(De la Federer), faptul că este foarte calm pe teren. (De la Nadal) dorinţa de a câştiga orice punct. (Djokovici) este nervos atunci când greşeşte şi asta îmi place”.

Halep a spus că i-ar plăcea să facă o eventuală pereche pentru proba de dublu mixt a unui turneu cu Roger Federer.

Ea a mai afirmat că Serena Williams este jucătoarea împotriva căreia este cel mai greu de returnat serviciul şi că Sloane Stephens are cel mai bun forehand.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.