Pilsner Urquell recrutează primul Tapster din România
Pilsner Urquell lansează și în România programul de Tapster, dând startul unei campanii de comunicare pentru recrutarea primului Tapster din Romania. Acesta va fi angajat al Ursus Breweries și va fi instruit și certificat ca Tapster în Plzen, Cehia, locul de origine al berii Pilsner Urquell.
Produsă după o rețetă ce datează din anul 1842, Pilsner Urquell este prima bere blondă de tip pilsner din lume, care păstrează până în prezent tradiția procesului de fabricare al berii și aceleași ingrediente de origine cehă. Pilsner Urquell este fabricat din ingrediente naturale de cea mai bună calitate, la cele mai înalte standarde și are un gust echilibrat și răcoritor, dulce-amărui, cu spumă densă care păstrează prospețimea berii o perioadă îndelungată.
Prin acest program, Pilsner Urquell a reinventat meseria de tapster care își are originea în barurile din Marea Britanie, unde tapster-ul era un membru respectat al comunității, fiind considerat un „gardian al calității berii”. Pentru Pilsner Urquell, ritualul de servire este extrem de important pentru a asigura păstrarea calității și gustului berii, la fiecare servire. De aceea, tapsterul este persoana specializată și certificată de către maeștrii berari Pilsner Urquell pentru a servi perfect fiecare bere, desăvârșind produsul final.
În Romania, tapster-ul ales va deveni un adevărat ambasador al Pilsner Urquell, fiiind responsabil de promovarea brandului și implementarea servirii perfecte la nivel național, în locații HoReCa și la evenimente.
După parcurgerea tuturor etapelor de recrutare și instruire, tapster-ul din Romania se va alătura comunității globale „Pilsner Urquell tapsters” care, până în prezent, include peste 100 de membri.
Campania de recrutare se adresează profesioniștilor din segmentul HoReCA și celor cu experiență de barman, iar toți cei interesați se pot înscrie pe platforma https://tapster.ro/ până in data de 31 august 2018.
Înscrierea constă în încărcarea unui scurt video pe platformă prin care candidații își vor motiva intenția de participare și vor include o demonstrație proprie de preparare a unei băuturi sau de servire a unei beri la draft, urmând ca după selecția inițială să fie cu un pas mai aproape de meseria unică de Tapster.
Etapa finală a procesului de recrutare se va desfășura în cadrul Marii Finale, organizată în București, pe 24 septembrie. Câștigătorul selectat de către juriu va participa apoi la un program intensiv de pregătire alături de maestrul berar al Pilsner Urquell la fabrica de bere din Plzen pentru a fi certificat.
„Suntem mândri să dezvoltăm cultura berii la draft și să dezvăluim calitățile berii Pilsner Urquell și în România cu ajutorul primului Tapster, care va fi un model pentru toți pasionații în arta de servire a berii. Campania de recrutare vine ca un răspuns la nevoia de a avea pe piață un Pilsner Urquell servit excelent, la cele mai înalte standarde. Tapster-ul ne va ajuta să le oferim consumatorilor cel mai bun gust Pilsner Urquell, așa cum este el și în Cehia” – a declarat Georgiana Bercu, Brand Manager Pilsner Urquell, Ursus Breweries.
Prima etapa a campaniei de comunicare Pilsner Urquell, dezvoltată sub conceptul “Fii primul Tapster din România”, include comunicare online, în Social Media, outdoor și PR, și se va derula până la sfârșitul lunii septembrie.
Despre Ursus Breweries
Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Asahi Super Dry, Pilsner Urquell, St. Stefanus, Azuga Nepasteurizată şi Stejar, precum si marca de cidru Kingswood.
Pentru mai multe informații despre Ursus Breweries și programele sale, vă rugăm să vizitați: www.ursus-breweries.ro și www.desprealcool.ro.
Despre Asahi
Asahi Group Holdings este o afacere globală, cu operaţiuni în peste 100 de ţări din întreaga lume, în domenii precum producţia de bere, a băuturilor alcoolice, a băuturilor răcoritoare şi a produselor alimentare. În industria berii, Asahi deţine un portofoliu diversificat, care include mărcile simbol Asahi Super Dry, Peroni Nastro Azzurro şi Grolsch. În 31 martie 2017, Asahi Group Holdings Ltd. a finalizat achiziția fostelor operaţiuni de afaceri și mărci deţinute de SABMiller în Europa Centrală și de Est – care include afacerile din Republica Cehă, Republica Slovacă, Polonia, Ungaria și România și alte active conexe, inclusiv operaţiunile de export din Europa şi Coreea de Sud. Începând cu data de 1 aprilie 2017, noua companie funcţioneaza sub numele de Asahi Breweries Europe Group (ABEG).