Teodorovici respinge acuzațiile lui Iohannis

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat, miercuri seară, la Antena 3, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să fie foarte responsabil când face declaraţii referitoare la faptul că nu mai sunt bani pentru plata salariilor şi pensiilor, iar dacă ar fi adevărat „nu faci publică o astfel de declaraţie”.

„Domnul preşedinte (Klaus Iohannis, n.r.) a aprobat un buget la începutul acestui an şi ştim foarte bine că a avut atunci toate elementele de bugetul, toate măsurile pe care Guvernul PSD-ALDE şi le-a asumat, cu impact, cu absolut tot ceea ce trebuia ca dânsul să înţeleagă şi să adopte bugetul. Ca şi dovadă, că l-a şi promulgat. Astfel de referiri, că nu sunt bani de pensii sau că se prefigurează o catastrofă la nivel naţional, sunt declaraţii iresponsabile. În cel mai rău caz, că ar fi adevărat ceea ce spune dânsul, e o discuţie care se poartă altfel, între preşedintele României, primul ministru, în cadru restrâns, pentru a vedea dacă este situaţia aceea şi care sunt măsurile pe care Guvernul sau împreună şi cu preşedinţia, după caz la caz, are trebui să fie luate. E posibil orice. Chiar dacă ar fi aşa ceva adevărat, dar nu este, nu faci publică o astfel de declaraţie. Să spunem în cazul pestei porcine. Preşedintele statului român nu se pronunţă că ceva va veni şi că e posibil să… Trebuie să fie foarte responsabil când face astfel de declaraţii, pentru că pot fi repercusiuni şi economice grave, dar şi de altă natură. Nu poţi să alertezi populaţia cu pensiile şi salariile. Se va dovedi până la final că pe acest an oamenii au avut şi pensiile, şi salariile la timp, aşa cum a promis acest Guvern. Repet, sunt declaraţii care se pot face, dar până la o anumită limită. În orice ţară, anumite situaţii se discută, în primul rând, în acest cadru – Preşedinţie, Guvern şi alte structuri ale statului. De asta se discută în CSAT anumite elemente de siguranţă naţională, nu ieşi şi le faci public”, a spus Teodorovici.

Potrivit ministrului Finanţelor, în cazul rectificării bugetare, aceasta se face „per ansamblu, nu parţial”, cum a sugerat şeful statului.

Teodorovici a expus şi două cazuri pentru care amânarea rectificării poate avea repercursiuni importante.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.