Război total între ministrul Toader și procurorul general

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică seară, că sistemul judiciar din România se află într-un moment în care ies la suprafaţă deficienţele majore în funcţionarea acestuia, amintind că în urmă cu peste un an a spus că justiţia scârţâie din toate încheieturile.

„Suntem în perioada în care ies la suprafaţă deficienţele majore în funcţionarea sistemului judiciar din România. Numai dacă suntem în stadiul de a cunoaşte realitatea, putem lua măsurile necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei actului de justiţie. Acum un an şi ceva de zile când spuneam că justiţia scârţâie din toate încheieturile, unii m-au crezut, alţii probabil că nu m-au crezut, dar între timp cred că lumea începe să vadă faptul că justiţia lui 2018 într-o ţară europeană nu este justiţia aceea de natură să garanteze, să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, a spus Toader la România TV.

Făcând referire la protestul de duminică al magistraţilor, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, şi la mesajul de susţinere a acestora transmis de către procurorul general, Augustin Lazăr, ministrul Justiţiei a afirmat că magistraţii au un rol constituţional bine definit, acela de interpretare şi aplicare a normelor juridice, iar procurorul general se află într-o gravă eroare când afirmă că justiţia îşi poate îndeplini rolul de menţinere a echilibrului puterilor de stat.

„Prin intermediul CSM, magistraţii (procurori sau judecători) avizează consultativ modificările la legile justiţiei. Vorbim de separarea puterilor de stat, vorbim de competenţele partajate dintre trei puteri ale statului. Fără a face o analiză pe fond a celor exprimate de către protestatari, m-aş referi la mesajul de susţinere transmis de procurorul general. Eu am spus deja, printr-un mesaj lansat în spaţiul public, că procurorul general se află într-o gravă eroare. Am vorbit de eroare şi nu de necunoaşterea legii şi a competenţelor constituţionale. Procurorul general ne spune că justiţia a ajuns într-un stadiu de maturitate şi că îşi poate îndeplini rolul de menţinere a echilibrului puterilor de stat. Este o afirmaţie cât se poate de falsă, de greşită, pentru că echilibrul trebuie menţinut între cele trei puteri ale statului şi nu poţi fi judecător în propria cauză. Nu poate o putere să le judece pe celelalte două. De aceea avem o instanţă de contencios constituţional; dacă una dintre puteri iese din limitele constituţionale, dacă se realizează un dezechilibru între puteri, atunci singura abilitată, potrivit Constituţiei, este CCR de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională între puterile statului”, a explicat ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader nu s-a arătat surprins de atitudinea procurorului general. „Acum eu am spus ca este intr-o grava eroare, dar va pot spune ca nu ma surprinde. Eram la CSM cand faceam evaluarea procurorului sef de la DNA si procurorul general imi spunea ca noi avem un regulament la CSM si ala trebuia sa stea la baza evaluarii. Daca un jurist, procuror general pune in balanta un regulament si o lege si spune ca trebuie aplicat regulamentul e clar. Ce sa-i spui celui de la DIICOT care a facut un rechizitoriu de 1000 de pagini si in 2000 a aratat el cat drept constitutional cunoaste si a examinat deciziile CCR spunand ca nu sunt bune. Ele sunt obligatorii. Numai in stiinta poti sa emiti o parere, ce pot sa le mai spun eu procurorilor de la judecatoria Brasov care mi-au cerut sa suspend aplicarea deciziilor CCR. E o problema de cunostere de stiinta de carte. Am dat un exmplu de jos, de la judecatorie, de la DIICOT si al procurorului general. Ne exprimam optimismul, toti avem de iunvatat, sa speram ca in locul nostru vor venii alti mai buni”.

Ultimul episod al războiului cu ministrul Toader s-a consumat duminică, după un protest al câtorva judecători și procurori, pe treptele Curții de Apel din București.

Augustin Lazăr s-a poziționat de partea protestatarilor, în timp ce Toader a spus că procurorul general se află într-o gravă eroare, pentru că plasează justiția în afara puterilor statului sau chiar deasupra lor.

Procurorul general nu a exitat să îi răspundă celui care a demarat o evaluare a sa.

”Cu acest discurs plin de ofense la adresa magistraturii, în general, a Ministerului Public în special, actualul ministrul al Justiției va intra în istoria tristă a Justitiei și a politicii românești. Discursul ne arată nivelul la care se află instituția în holul căreia poate fi văzută, zilnic, statuia fondatorului, Mihail Kogălniceanu, precum și nivelul la care se dorește a fi situată Justiția din România!

CSM este garantul independenței Justiției!”, a spus La zăr pentru stiripesurse.ro.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.