Motivarea ÎCCJ în cazul „DGASPC Teleorman”
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţin că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, prin instigarea fostei şefe a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, de a-şi încălca atribuţiile de serviciu în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica – „nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute”.
În motivarea deciziei prin care doi judecători de la Instanţa supremă au dispus, în luna iunie, condamnarea preşedintelui PSD la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul DGASPC Teleorman se arată că Liviu Dragnea şi-a folosit influenţa, autoritatea şi puterea pentru a o determina pe Floarea Alesu să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu.
„Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că, din coroborarea probelor administrate, rezultă faptul că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost cel care, cu intenţie, folosindu-se de influenţa, autoritatea şi puterea conferită de funcţiile deţinute – preşedinte atât al organizaţiei judeţene a PSD Teleorman, cât şi al Consiliului Judeţean Teleorman – a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu, constând în menţinerea în funcţie, în cadrul DGASPC Teleorman, a celor două angajate – Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina -, deşi cunoştea că, în fapt, îşi desfăşurau activitatea la sediul organizaţiei judeţene a PSD Teleorman, activitate care se subsumează elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu sub forma de participaţie a instigării”, se arată în motivarea deciziei de condamnare.
Judecătorii consideră că Liviu Dragnea s-a folosit de ascendentul moral pe care îl avea faţă de Floarea Alesu.
„În reuşita demersului său infracţional, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu s-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care îl avea faţă de inculpata Alesu Floarea. Legătura de colaborare pe care a avut-o cu inculpata atât în cadrul organizaţiei judeţene a PSD (inculpata Alesu Floarea fiind un ‘membru marcant’ în cadrul formaţiunii politice), cât şi în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman (inculpata a fost consilier judeţean, din partea PSD, iar preşedintele Consiliului era Dragnea Nicolae Liviu), dar şi funcţiile deţinute de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu la acel moment au creat între cei doi o legătură subiectivă, unilaterală, esenţială în raportul dintre instigat şi instigator. O dovadă a acestui fapt este că, atunci când inculpata Alesu Floarea a fost numită director executiv al DGASPC Teleorman, personal, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a prezentat-o angajaţilor (‘personal, domnul Dragnea când a numit-o pe doamna Alesu Floarea ne-a prezentat-o tuturor angajaţilor’ – declaraţie martor Chera Mirela)”, se precizează în motivare.
Magistraţii mai spun că funcţiile deţinute de Dragnea, respectiv preşedinte al CJ Teleorman şi şeful PSD Teleorman, îi confereau acestuia „autoritate, putere şi influenţă, realizând contextul favorabil iniţierii şi desfăşurării activităţii infracţionale, garantând succesul acesteia”.