Halep, traseu facil în turneul de la Beijing

Simona Halep, locul I WTA, va întâlni o jucătoare din calificări, în prima manşă a turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing, s-a stabilit, vineri, în urma tragerii la sorţi.

Dacă va trece în turul al doilea, Simona Halep va evolua cu Maria Sakkari din Grecia, locul 29 WTA, sau cu croata Donna Vekici, locul 40 WTA.

În optimi, românca ar putea evolua cu australianca Ashleigh Barty, locul 17 WTA, sau cu letona Anastasija Sevastova, locul 19 WTA, în sferturi cu americanca Sloane Stephens, locul 9 WTA, sau cu Petra Kvitova din Cehia, locul 5 WTA, iar în semifinale cu germana Angelique Kerber, locul 3 WTA, sau cu japoneza Naomi Osaka, locul 8 WTA.

Anul trecut, Halep a pierdut finala de la Bejing în faţa Carolinei Garcia, scor 4-6, 6-7 (3).

Mihaela Buzărnescu, locul 23 WTA, va evolua în turul I cu Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 32 WTA. În faza următoare, Buzărnescu ar putea evolua cu Karolina Pliskova din Cehia, locul 7 WTA, dacă aceatsa va trece de australianca Samantha Stosur, locul 67 WTA.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.