TVA redus la 5% pentru serviciile de restaurant, catering și cazare

Ministerul Finanţelor Publice a publicat sâmbătă o Ordonanţa de Urgenţă pentru scăderea TVA de la 9% la 5% pentru serviciile de restaurant şi de catering, cazare şi activităţi sportive, recreative şi distractive, aşa cum a declarat recent ministrul de resort Eugen Teodorovici.

„Săptămâna viitoare cred că venim cu o ordonanţă de urgenţă pentru reducerea TVA de la 9 la 5% pentru turism. Va fi acea scădere pentru partea de cazare şi alte articole în această zonă”, a declarat recent ministrul Finanţelor.

Potrivit documentului publicat sâmbătă pe pagina de Internet a MFP, se propune extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 5% pentru următoarele categorii: cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea care se încadrează la codul NC 22 03 00 10; dreptul de utilizare a facilităţilor sportive ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9311 şi 9313, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, în scopul practicării sportului şi educaţiei fizice, altele decât cele scutite conform art. 292 alin. (1) lit. l); serviciile constând în permiterea accesului la bâlciuri, parcuri de distracţii şi parcuri recreative ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9321 şi 9329, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007.

Ministerul Finanţelor subliniază că reducerea TVA pentru serviciile de restaurant şi de catering, cazare şi activităţi sportive, recreative şi distractive reprezintă o pârghie deosebit de importantă din perspectiva dezvoltării economiei naţionale, prin susţinerea consumului intern, ca urmare a creării premiselor necesare pentru scăderea preţurilor bunurilor şi serviciilor. Un alt considerent avut în vedere pentru stimularea creşterii economice îl constituie impactul unui astfel de demers prin prisma reducerii evaziunii fiscale şi, implicit, prin crearea unui mediu concurenţial adecvat, cu efecte benefice asupra mediului de afaceri, generând totodată creşterea consumului intern şi stimularea creşterii economice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.