Ne-a părăsit istoricul și criticul literar Paul Cornea!
Istoricul şi criticul literar Paul Cornea a murit duminică la vârsta de 94 de ani, anunţă Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) într-un comunicat transmis Agerpres.
Paul Cornea s-a născut la 3 noiembrie 1923 în Bucureşti, unde a urmat studiile liceale şi universitare. Licenţiat în litere şi filosofie (1948), din 1949 şi-a început cariera didactică la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde a obţinut titlul de doctor în filologie (1971).
Paralel cu activitatea universitară, între 1952 şi 1964 a fost director general în Ministerul Culturii, a condus succesiv Direcţia Teatrelor şi Instituţiilor Muzicale, Direcţia Generală a Editurilor, Studioul Cinematografic Bucureşti, a fost cercetător în cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, ultima sa încadrare aici fiind aceea de şef de sector.
După 1990, a fost secretar de stat în Ministerul Învăţământului (ianuarie – iunie 1990), şef de catedră şi decan al Facultăţii de Litere (1990-1996); profesor emerit la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Este unul dintre cei mai importanţi interpreţi ai fenomenului literar, autorul a numeroase lucrări în domenii precum teoria şi istoria literaturii, critică literară, literatură comparată, specialist în perioada preromantismului românesc şi a romantismului. Iniţiază şi conduce (din 1967) seria de Documente şi manuscrise literare.