Investiție pentru regularizarea şi îndiguirea râului Gilort, judeţul Gorj, în vederea  protejării comunităţii riverane

Administrația Națională „Apele Române”(ANAR), instituție aflată în coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor, a propus, prin Administraţia Bazinală de Apă Jiu(ABA), aprobarea lucrării de „Regularizare şi îndiguire râu Gilort la Novaci, pârâu Măceşu, judeţul Gorj”, în valoare totală de 450.000 lei. Investițiile sunt finanțate din fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului, iar suma a fost alocată prin HG 582/2018.

În urma precipitaţiilor din perioada 08 -10 iulie 2018 s-au produs creşteri importante de nivel pe majoritatea cursurilor de apă, pe raza judeţului Gorj, iar cantitatea de precipitaţii înregistrată la Staţia Hidrometrică Novaci, râul Gilort, a fost de 99,5 litri/mp. Creşterea de debit pe râul Gilort şi afluenţi, pe raza localităţii Novaci, a avut ca efect colmatarea albiei minore a pârâului Măceşu în zona de confluenţă cu râul Gilort, aflată într-o zonă cu numeroase locuinţe.

Pe pârâul Măceşu, afluent de dreapta al râului Gilort, pe raza localităţii Novaci, albia minoră a fost colmatată pe 200 metri liniari(aval prag de fund pârâu Măceşu) şi s-au produs eroziuni de mal stâng şi drept, pe o lungime de 200 metri, cu tendinţa de avansare, din cauza caracterului torenţial al cursului de apă şi transportului de debit solid semnificativ. Sunt în pericol cinci case riverane cursului de apă, situaţia devenind vulnerabilă şi ca urmare a efectelor inundaţiilor produse în perioada 14 – 21 iunie 2018.

Drept urmare, sunt necesare lucrări de decolmatare a 200 metri de albie minoră, de consolidare cu ziduri de sprijin a malurilor pe aceeaşi lungime și construirea a patru praguri de fund din beton şi rocă.

Termenul de finalizare a investiției este 20 noiembrie 2018.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.